Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Zugzwang președintelui

    Mai multe întâlniri, promisiuni vagi și nimic concret. Cam așa arată rezultatele vizitei de două zile a Maiei Sandu la Bruxelles, pe care șeful statului le-a făcut publice într-un briefing de presă. Toate încercările jurnaliștilor de a obține cel puțin unele informații despre acordurile încheiate cu oficialii europeni despre cele mai importante probleme ale țării au fost în van.

    Maia Sandu a făcut astăzi mai multe declarații, în care unii analiști politici au sesizat o reacție ascunsă la recenta decizie a Curții Constituționale privind imposibilitatea autodizolvării Parlamentului.

    Maia Sandu, președintele RM

    „Componența actuală a Parlamentului nu are nici decizii, nici legitimitate, nici încredere. Deputații care sunt cumpărați și vânduți la prima batere de vânt nu pot forma o bază stabilă, previzibilă și responsabilă pentru un guvern curajos. Prin urmare, alegerile parlamentare anticipate ar trebui organizate cât mai curând posibil.„

    Asltfel spus, o nouă critică adusă Parlamentului … Aceleași cuvinte și expresii, dar fără vreun rezultat. Poate în acest fel, Sandu confirmă că nu vrea să discute cu niciun deputat, nici cu fracțiunile, nici cu liderii acestora. Probabil, așteaptă ceva. Acum câteva săptămâni, Sandu a promis că va organiza o conferință de presă cu jurnaliștii și va prezenta soluții concrete privind depășirea crizei. Între timp, a venit cu o reacție și Curtea Constituțională, iar președintele tot tace. Într-un comentariu pentru Accent TV, deputatul PSRM și președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, Vasile Bolea, a subliniat că Înalta Curte, prin decizia sa din 18 ianuarie, a identificat în mod clar două motive constituționale pentru dizolvarea Parlamentului – dacă componența Guvernului nu este aprobată în termen de 45 de zile și dacă Parlamentul nu adoptă legi timp de 90 de zile.

    Vasile Bolea, deputat PSRM, președintele Comisiei Juridice Numiri și Imunități

    „Putem spune că, în această situație, între președinte și fracțiunea PAS și Curtea Constituțională, prima fază s-a încheiat cu 1:0, în favoarea Curții Constituționale. Acesta este primul lucru. În ceea ce privește aceste epitete nefondate, că cineva uzurpează puterea acolo și nu este clar ce, vreau să vă reamintesc că există o normă constituțională care obligă președintele țării să propună un candidat pentru funcția de prim-ministru.„

    Bolea a subliniat că acum, inițiativa îi aparține actualului președinte, însă Maia Sandu se confruntă în mod vădit cu o criză atât la nivelul ideilor, cât și la al deciziilor manageriale în calitate de șef al statului.

    Vasile Bolea, deputat PSRM, președintele Comisiei Juridice Numiri și Imunități

    ”Singura persoană care trage acum acum de timp, care încearcă să uzurpeze puterea în stat, este actualul președinte Maia Sandu. Și, în principiu, ne-am adresat Curții Constituționale, dorind să o ajutăm pe Maia Sandu în acțiunile sale ulterioare. Pentru ca Înalta Curte să indice ce termeni clari există pentru președintele țării, astfel încât să numească un candidat pentru funcția de prim-ministru. Este o încălcare gravă a Constituției faptul că președintele țării nu numește un candidat în aceste condiții sau intenționat nu vrea să lucreze și să-și folosească puterile constituționale.„

    Mai mult, PSRM le cere magistraților Curții Constituționale să vină cu un răspuns clar despre ce sancțiuni riscă șeful statului în cazul în care nu numește ăn termenii legali un nou premier.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020