Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ALEGEREA EDITORILOR

    Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Președintele Senatului Parlamentului Republicii Uzbekistan, Tanzila Narbaeva

    Zinaida Greceanîi, Președintele Legislativului s-a întâlnit, astăzi, cu Tanzila Narbaeva, Președintele Senatului Parlamentului Republicii Uzbekistan în cadrul lucrărilor celei de-a 52-a sesiune plenară a Adunării Interparlamentare a țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (AIP CSI), desfășurată în perioada 15-16 aprilie curent, la Sankt Petersburg, Federația Rusă.

    Oficialii au făcut un schimb de opinii despre situația pandemică globală și din cele două state, experiența și modalitățile de luptă împotriva infecției cu noul coronavirus, inclusiv importanța vaccinării populației. Un alt subiect abordat a fost colaborarea bilaterală, inclusiv pe filieră parlamentară.

    Potrivit speakerului, prima ședință a Grupului de prietenie cu ţările Asiei Centrale din cadrul Legislativului Republicii Moldova va avea loc la 21 aprilie curent, în format de videoconferință. Acesta este condus de deputatul Bogdat Țîrdea și include parlamentari din Republica Uzbekistan, Republica Kazahstan, Republica Kârgâză, Republica Tadjikistan, Turkmenistan și 30 de deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, din diferite fracțiuni și grupuri parlamentare.

    La rândul său, Tanzila Narbaeva a salutat această inițiativă și a pledat pentru intensificarea relațiilor bilaterale între cele două state, la toate nivelele.  În context, a lansat Președintelui Parlamentului Republicii Moldova invitația de a vizita Republica Uzbekistan.

    Din delegația Parlamentului Republicii Moldova fac parte vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană, membrul delegației naționale la AIP CSI, Bogdat Țîrdea și Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu.

    Adunarea Interparlamentară a CSI a fost creată la 27 martie 1992 și include Parlamentele a 10 țări membre ale CSI, precum  Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Republica Kârgâză, Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan, Uzbekistan și Ucraina. Sediul organizației se află în orașul Sankt Petersburg, Federația Rusă.

    multimedia.parlament.md

    Facebook

    POLITICA

    ”Vizita oficială a Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Națională a Republicii Belarus deschide o nouă pagină în relațiile dintre țările noastre. Ne-am convins...

    SOCIAL

    Președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon, Președintele Parlametului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi, precum și deputații socialiști – membri ai Delegației Parlamentului RM au avut o...

    SOCIAL

    Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, împreună cu Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și deputații socialiști – membri ai delegației Parlamentului RM a vizitat Hramul-monument...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Declarația comună privind colaborarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Republicii Belarus vine să consolideze legăturile tradiționale bune dintre țările și popoarele...

    Copyright © 2020