Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Zinaida Greceanîi a discutat cu reprezentanții Institutului Național Democratic

    Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere, în regim online, cu echipa Institutului Național Democratic (NDI) din Washington, care efectuează o analiză a situației din țara noastră în context preelectoral.

    În discuție, speakerul a subliniat importanța și rolul Parlamentului în asigurarea unui proces electoral corect, echidistant, transparent și egal pentru fiecare concurent înregistrat în cursa prezidențială. ”Alegerile prezidențiale trebuie să fie transparente și corecte. Suntem deschiși pentru participare la scrutin a unui număr cât mai mare de observatori străini”, a menționat Zinaida Greceanîi.

    Totodată, Președintele Parlamentului s-a referit la protecția sănătății alegătorilor în cadrul procedurii de vot, implementarea cu strictețe de către Comisia Electorală Centrală a tuturor cerințelor epidemiologice și respectarea normelor sanitare.

    La rândul lor, reprezentanții Institutului Național Democratic au menționat că în urma analizei pe care o vor efectua vor lansa un raport cu constatări și recomandări pentru autorități. În context, ei s-au interesat despre ultimele modificări ale Codului electoral, despre organizarea procesului de vot în regiunea transnistreană și diasporă, asigurarea participării femeilor și a minorităților etnice în campaniile electorale, precum și implicarea mass-media în reflectarea scrutinului electoral prezidențial.

    socialistii.md

    Facebook

    ALEGEREA EDITORILOR

    Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit, astăzi, cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong.

    SOCIAL

    Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, i-a convocat, astăzi, pe Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, secretarul de stat de la Ministerul finanțelor Tatiana Ivanicichina, secretarul...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, alți membri ai Legislativului au participat la acțiunile prilejuite de Ziua Memoriei și Recunoștinței, astăzi fiind omagiați veteranii...

    ALEGEREA EDITORILOR

    În contextul situației alarmante privind răspândirea pandemiei COVID-19 și ținând cont de înregistrarea în Republica Moldova a mai multor tipuri de vaccin anticoronavirus, Președintele...

    Copyright © 2020