Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Zeci de mii de copii au vizitat Condrița în mandatul președintelui Igor Dodon, iar presa a avut acces să facă tururi cu orice ocazie

    Igor Dodon afirmă că nu a ascuns niciodată ceea ce este la vila prezidențială de la Condrița. Fostul șef al statului a declarat că, în timpul mandatului său, această instituție a fost vizitată de zeci de mii de copii, iar presa a fost invitată de zeci de ori pentru a filma teritoriul și interiorul clădirii.

    Președintele PSRM a criticat evenimentul organizat săptămâna aceasta de consilierii Maiei Sandu la această vilă, care, în opinia sa, a arătat cât de incompetentă este echipa actualului șef al statului.

    ”Doamna Sandu, dați-vă afară tot serviciul de PR și de presă pe care le aveți. Ce ați văzut acolo? Toată presa a avut posibilitate să meargă acolo cu mine de zeci de ori în patru ani. În fiecare lună câte 50-100 de copii veneau acolo, nu doar din administrația președintelui, dar și din rândul păturilor vulnerabile din întreaga țară”, a spus Dodon la emisiunea de vineri.
    Igor Dodon a precizat că a lăsat vila de la Condrița într-o stare mult mai bună decât a preluat-o în 2016.

    ”Eu am filmat cum am primit Condrița după Timofti. Și eu am filmat în ziua când am plecat de acolo. Știam că veți umbla cu aberații, pentru că nu vă duce capul de nimic. Căutați să vedeți ce este în veceu sau sub paturi. La ce ați ajuns, echipa Maiei Sandu? Vă asigur, când va pleca Maia Sandu, acolo va fi dezastru cum am găsit eu când am venit acolo, pentru că nu-i duce capul de nimic”, a declarat Igor Dodon.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    facebook.com

    Facebook

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.

    ECONOMIE

    Autoritățile de la Chișinău ar fi putut să evite creșterea tarifului la gaz, dacă guvernul sau președintele Maia Sandu ar fi negociat cu Federația...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu deputații aleși în Adunarea Populară a Găgăuziei din partea Blocului electoral al Comuniștilor și...

    POLITICA

    Liderul PSRM, Igor Dodon, este împotriva vaccinării obligatorii. În cadrul unei emisiuni la Publika TV, Dodon a spus este dreptul fiecărui cetățean să ia...

    Copyright © 2021