Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Zeci de balene-pilot, eşuate în Noua Zeelandă

    Autorităţile din Noua Zeelandă au fost mobilizate luni pentru salvarea a câteva zeci de „balene-pilot” rămase blocate pe o fâşie de litoral din extremitatea nordică a Insulei de Sud, o zonă în care eşuează adesea grupuri de astfel de mamifere marine, relatează AFP.

    Departamentul pentru Conservare (DOC) a precizat că cele 49 de mamifere au fost descoperite luni dimineaţă în regiunea Farewell Spit, o limbă de nisip situată la 90 de kilometri nord de oraşul Nelson.

    Până la jumătatea după-amiezii zilei de luni, cel puţin nouă balene-pilot au murit şi aproximativ şaizeci de persoane depuneau eforturi pentru a le menţine pe celelalte în viaţă, în speranţa că acestea se vor putea întoarce în apă odată cu mareea, potrivit DOC.

    „Specialiştii în mamifere marine vor participa la operaţiunile de repunere pe linia de plutire şi la îngrijirea lor pe plajă, încercând să le menţină în stare de prospeţime şi de umiditate”, a explicat un purtător de cuvânt al DOC.

    Farewell Spit este o porţiune de nisip cu o lungime de 26 de kilometri, cu ieşire la Golden Bay.

    Zona a fost scena a aproximativ zece cazuri de eşuări în grup ale balenelor-pilot în ultimii cincisprezece ani. În februarie 2017, aproape 700 dintre aceste mamifere au rămas blocate pe Farewell Spit, dintre care 250 şi-au pierdut viaţa.

    Nu există o explicaţie ştiinţifică sigură pentru acest fenomen. Ipotezele existente amintesc posibilitatea prezenţei unor afecţiuni, a erorilor de orientare, a prădătorilor, a condiţiile meteorologice extreme sau a problemelor legate de topografia anumitor zone. Altele teorii însă implică activitatea umană, în special perturbările generate de utilizarea sonarelor de înaltă frecvenţă.

    agerpres.ro

    Facebook

    LUMEA

    Aproape 100 de balene-pilot şi delfini au murit după ce au eşuat în Insulele Chatham, în sudul Noii Zeelande, au anunţat miercuri autorităţile pentru...

    Copyright © 2020