Voronin spune că Hogan se implică prea activ în treburile interne ale Republicii Moldova și a unor instituții în parte, precum SIS, Procuratura Generală, CEC sau BNM.
„Dvs, domnule ambasador, încercați să faceți presiuni asupra instituțiilor de stat în interesul unor actori politici din Republica Moldova. O astfel de activitate nu este prevăzută în Convenția de la Viena, ba din potrivă, este în contradicție cu prevederile Convenției”, se arată în scrisoare.
Voronin a atras atenția asupra vizitei lui Hogan la CEC, în ajunul alegerilor parlamentare.
„Din discuțiile pe care le-ați purtat cu reprezentanții CEC, mie îmi este clar că Dvs personal vă implicați în campania electorală în favoarea unui concurent electoral”, a mai spus Voronin.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
