Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Vizita la Sîngerei

    În continuarea vizitei de lucru la nordul Moldovei, președintele țării, Igor Dodon a luat cunoştinţă de activitatea instituțiilor medicale și de învâțământ, a întreprinderilor agricole, dar și cu problemele cotidiene ale oamenilor din regiune. De asemenea, șeful statului a oferit mai multe distincții de stat.

    Aflat în raionul Sîngerei, șeful statului s-a familiarizat cu activitatea Spitalului raional, unde, în prezent, se tratează 10 pacienți infectați cu coronavirus. Președintele a apreciat munca depusă de personalul spitalului și i-a felicitat cu ocazia Anului lucrătorului medical, dar și cu prilejul primei majorări a salariilor (de la 1 septembrie) cu 30%.

    Igor Dodon, Preșdintele RM

    «Eu înțeleg care sunt problemele în domeniul medicinei, nu întâmplător am înaintat inițiativa de dublare a salariilor în sectorul medical. Am promis și la 1 septembrie prima etapă, 1 ianuarie o să fie a doua etapă și în prima jumătate a anului viitor a treia».

    Vizitată de șeful statului a fost și familia Lomacenco, care educă 14 copii – 2 fete și 12 băieți. În luna iunie, membrii familiei s-au trezit pe drumuri, după ce un fulger puternic a lovit acoperișul casei și a luat foc. Pentru a sprijini această familie în momentele de grea încercare, la inițiativa lui Igor Dodon a fost lansată o campanie de colectare de fonduri. Astfel, familia Lomacenco a primit obiecte de uz casnic, rechizite școlare și alte lucruri de primă necesitate.

    Igor Dodon, Preșdintele RM

    «Fiind la nord am ținut să intru la d-voastră. Am lansat și o campanie națională, am găsit fonduri. Sunt bucuros să vă ajut, sănătate la copilași și dvoastră».

    În continuarea vizitei de lucru la nordul Moldovei, președintele a inspectat lucrările de reabilitare a segmentului de drum R6 Chișinău – Orhei – Bălți.

    – Vom face drumul de centură, asfaltul. Acest drum va trece pe aici, porțiunea din partea cealaltă o vom închide, săpăm și facem din nou.
    -Când preconizați să încheiați lucrările?
    -Până la sfârșitul acestui an.

    Pe finalul zilei, șeful statului a participat la o întrevedere cu locuitorii satului Romanovca din raionul Sîngerei. Localnici au spus că cea mai acută problemă este la capitolul aprovizionării cu apă. Președintele a dat asigurări că va identifica soluții în acest sens.

    Igor Dodon, Preșdintele RM

    «Haideți să rezolvăm problema cu apa, ce facem cu iluminarea vom decide la începutul anului viitor. Pentru proiectul apă și canalizare am înțeles că prima etapă a mers, trebuie să vedem a doua etapă pentru anul următor».

    Tradițional, șeful statului a vizitat doi veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Pentru vitejia manifestată, ambii veterani s-au învrednicit de cea mai înaltă distincție a țării noastre – Ordinul Republicii.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020