Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Veste bună pentru fermieri: Subvențiile pentru susținerea agricultorilor, care au avut de suferit din cauza secetei, vor fi plătite până la sfârșitul lunii august

    Subvențiile pentru susținerea agricultorilor, care au avut de suferit din cauza secetei, vor fi plătite până la sfârșitul lunii august. Chicu a mai declarat în ședința Guvernului că evaluările pierderilor la recolta de grâu și orz s-au finalizat, iar producătorii sunt îndemnați să depună în timp util cererile pentru subvenții.

    “Fac apel către agricultori să aplice rapid pentru a primi acești bani, sunt de mari folos, iar pe colegii din AIPA, minister și autoritățile locale implicați îi rog foarte rapid să ne mișcăm ca să alocăm acești bani pe parcursul lunii august. Acesta sunt resursele financiare pe care Republica Moldova, cetățenii le alocă agricultorilor, unui sector economic, pentru a-i ajuta în această situație. Per total vor fi 200 de milioane de lei pentru acoperirea parțială a pierderilor de prima grupă”, a declarat Ion Chicu, în cadrul ședinței Guvernului.

    Totodată, premierul a dat asigurări că și deținătorii celor 800 de mii de hectare semănate cu porumb și floarea soarelui vor fi susținuți de autorități. Premierul Ion Chicu îi atenționează, însă, pe fermieri că problema din ramura agricolă nu poate fi soluționată prin proteste, iar Guvernul nu va accepta un astfel de șantaj.

    “Guvernul vine cu suport, dar nu va tolera șantaj de genul respectiv. Agricultorii vor primi suport dar nici într-un caz reprezentanții acestei ramuri economice, nu pot provoca dificultăți pentru alți cetățeni. Blocarea traseelor nu este o soluție și cu aceasta nu o să obțineți nimic mai mult, decât ce a fost promis și alocat. Este un efort financiar semnificativ din parte asocietății și vă rog să discutăm, dar nu să blocăm traseele”, a mai spus șeful Guvernului.

    Șeful Cabinetului de miniștri a declarat, de asemenea, că organizatorii unor astfel de acțiuni sunt oameni de afaceri cu plăți foarte modeste în bugetul statului. Declarația a fost făcută după analiza activității a peste 20 de lideri agrari, care au blocat săptămâna trecută traseul în raionul Ștefan Vodă.

    “Agricultorii care prelucrează 14 480 de hectare au plătit total la buget anul trecut 9,04 mii lei. Asta înseamnă în mediu 620. Mai mult, vreau să vă spun că tot acești 20 de agricultori, care au blocat traseul, au primit în 2019 subvenții de la stat in sumă de 8,7 milioane. Dacă să facem suma netto achitată este de 700 de mii de lei, achitat per total, ceea ce înseamnă practic nimic”, a declarat Ion Chicu.

    Șeful Cabinetului de miniștri a dat asigurări că statul va susține toate ramurile din agricultură, dar în măsura posibilităților bugetare.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    ECONOMIE

    Deputații din majoritatea parlamentară PAS au refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului proiectul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire...

    ECONOMIE

    Un grup de deputați din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a înregistrat în Parlament un proiect de lege prin care se propune majorarea Fondului...

    SOCIAL

    Zeci de fermieri au venit, astăzi, la Președinție pentru a-i cere Maiei Sandu ajutorul promis în campania electorală. Fermierii spun că le-a ajuns cuțitul...

    ECONOMIE

    Președintele PSRM, Igor Dodon, reiterează că Guvernul trebuie să identifice surse pentru a ajuta agricultorii afectați de ploile și grindina din luna iunie. Liderul...

    Copyright © 2021