“În urma unor discuții cu partenerii de dezvoltare care acordă credite tehnice am reușit să obținem reeșalonarea creditelor pentru 12 luni. Este vorba de o sumă de 120 de milioane de lei. Urmează ca Guvernul și Parlamentul să ia deciziile de rigoare”, a declarat Nicolae Ciubuc.
Acesta a mai spus că producătorii agricoli vor beneficia și de câte 1080 de lei pentru fiecare hectar de teren afectat de secetă. De asemenea, Fondul de susținere a agricultorilor va fi majorat cu 200 de milioane de lei. “A început deja procesul de colectare a actelor pentru obținerea compensațiilor. Totodată, am propus majorarea cu 200 de milioane a fondului de susținere a agricultorilor”, a mai spus Ciubuc.
La rândul său, deputatul PSRM Radu Mudreac, președinte al Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului, regretă că fostul Guvern al Maiei Sandu a fost preocupat mai puțin de soarta țăranilor afectați de calamități.
“În anul 2019 au avut loc calamități naturale atât în nord, cât și în sud și atunci PSRM a venit cu diferite inițiative, însă atunci agricultorii care și-au pierdut roada nu au primit niciun ban. Acum, cineva încearcă să spună, de la tribuna Parlamentului, ca 200 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor sunt puține”, a declarat Radu Mudreac.
Amintim că deputații PDM, PSRM, PPDA și PAS au decis crearea a două grupuri de lucru, unul privind identificarea soluțiilor pentru sprijinirea agricultorilor în condiții de secetă, condus de democratul Nicolae Ciubuc, și altul privind gestionarea situației legată de pandemia de COVID-19, dirijat de deputatul PDM Monica Babuc. În opinia fracțiunii parlamentare a PSRM, soluțiile și propunerile venite din partea partidelor nu trebuie să fie populiste, ci să rezulte din resursele financiare pe care le poate identifica Guvernul.
