Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Vara lui 2021 a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Europa

    Europa a avut parte în acest an de cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent, temperaturile depăşind uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, au anunţat marţi oameni de ştiinţă din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene, relatează DPA.

    Conform Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice, media temperaturii la suprafaţa solului în perioada iunie-august s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, devenind astfel cea mai călduroasă din acest set de date. În cele mai călduroase veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută, transmite Agerpres.

    Temperatura din perioada verii 2021 marchează cel mai recent punct de referinţă în cadrul unei tendinţe de încălzire la nivel global pe termen lung, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră schimbă clima planetei.

    digi24.ro

    Facebook

    LUMEA

    Franţa a ridicat nivelul de alertă privind virusul gripei aviare, după ce o formă severă a virusului a fost găsită la păsări de curte...

    LUMEA

    Peste 60 de milioane de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei de COVID-19, reprezentând aproximativ 30% din...

    LUMEA

    Vreme extremă în Europa, unde vântul puternic, ploile torențiale și grindina au necesitat intervenții de amploare. Germania se confruntă cu inundații de proporții, iar...

    LUMEA

    Evoluţia pandemiei de COVID-19 în Europa este îngrijorătoare, chiar dacă situaţia nu este similară cu cea din perioada martie-aprilie, a avertizat joi biroul regional...

    Copyright © 2021