Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Un fost deputat îi cere Maiei Sandu să numească de urgență un prim-ministru

    Fostul deputat, Ștefan Secăreanu, a făcut un apel către președintele Maia Sandu să-și exercite de urgență, în actualele condiții pandemice, atribuția de bază ce îi revine conform Constituției – desemnarea unei candidaturi pentru funcția de prim-ministru pentru ca Republica Moldova să aibă în sfârșit un guvern cu împuterniciri depline.

    ”În aceste circumstanțe extreme, când lumea moare pe-un capăt din cauza dezastrului din sistemul de sănătate, prima persoană care se face vinovată de această stare de lucruri nu este altcineva decât șefa statului, Maia Sandu, care, în loc de dialogul ce urma să-l poarte cu forțele politice, așa cum sunt ele, umblă fixată până acum pe alegerile anticipate”, scrie jurnalistul pe pagina sa de socializare.

    Secăreanu amintește că prin decizia sa Curtea Constituțională a indicat că președintele Republicii Moldova trebuie să înceapă consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea instalării unui guvern.

    ”Asta trebuie sa facă Maia Sandu acum, indiferent de cine sunt cei care reprezintă fracțiunile parlamentare! Trebuie sa mergi la dialog, inclusiv cu bandiții politici prezenți în aproape toate fracțiunile! Altă cale nu există!”, notează fostul parlamentar.

    Acesta mai notează că este o greșeală să dai indicații, prin intermediul Consiliului Suprem de Securitate, unui guvern șchiop, în demisie, cu atribuții limitate, crezând că așa se va pune capăt situației catastrofale, dramatice din societate.

    ”Anume aceștia, aciuați de trei luni în clădirea Președinției, provoacă, cu orice zi, suferința populației și creșterea numărului de morți! Și anume Președinția este factorul principal care îi consolidează și îi credibilizează acum pe infractorii politici din Parlament”, afirmă Secăreanu.

    Jurnalistul mai susține că a doua problemă căzută pe capul moldovenilor este Maia Sandu cu tot staff-ul PAS-ului din clădirea Președinției, care încalcă grobian Constituția prin blocarea absolut inexplicabilă a procesului de formare a guvernului.

    ”Dacă tot sunt fixate, iremediabil, pe ideea alegerilor anticipate, cu prețul creșterii numărului de cetățeni uciși de COVID, mă gândesc dacă nu cumva armata de consiliere a Maiei Sandu ar trebui completată de urgență cu un psihiatru? Chiar credeți că ne veți face fericiți și ne veți scăpa de corupți și oligarhi cu nebunia, încăpățânarea și înverșunarea din ochii voștri?”, se întreabă fostul parlamentar.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    facebook.com

    Facebook

    ALEGEREA EDITORILOR

    Maia Sandu nu a binevoit să-l decoreze pe Zhang Yinghong, Ambasadorul Chinei în Republica Moldova, cu ocazia încheierii mandatului în țara noastră, deși China,...

    POLITICA

    „Maia Sandu, eu vă rog frumos, fiți mai atentă la ONU ce vorbiți, pentru că gazul nu îl plătiți dumneavoastră” este mesajul actorului moldovean...

    POLITICA

    Analistul politic Dionis Cenușă a comentat modul în care președinta Maia Sandu și-a luat rămas bun de la Ambasadorul Chinei în Republica Moldova, Zhang Yinghong...

    POLITICA

    Maia Sandu salută decizia PAS de a exclude obligativitatea organizării concursurilor publice pentru șefia mai multor instituții. În cadrul unui interviu la TV8, președintele...

    Copyright © 2021