Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Ultimul spectacol! Un artist rus de la faimosul Teatru Bolșoi din Moscova a murit chiar sub ochii spectatorilor

    Un artist rus de la faimosul Teatru Bolșoi din Moscova a murit chiar sub ochii spectatorilor, strivit de un panou masiv care a căzut peste el în timpul unei schimbări de decor, relatează BBC, citat de Digi24.

    Teatrul a anunțat că Evgheni Kuleș a murit într-un accident, sâmbătă, în timpul unei schimbări de decor în spectacolul de operă „Sadko”. Anchetatorii ruși investighează circumstanțele în care a survenit moartea artistului în vârstă de 37 de ani.

    Într-o declarație transmisă sâmbătă seară, Bolșoi precizează: „Spectacolul a fost oprit imediat, iar publicul a fost rugat să părăsească sala”.

    Spectatorii șocați au relatat pe rețelele sociale că au crezut inițial că accidentul a fost o punere în scenă, dar au realizat că este un fapt real atunci când i-au văzut pe artiști reacționând îngroziți. Unii dintre cei de pe scenă strigau „Chemați ambulanța, este sânge”.

    digi24.ro

    Facebook

    Copyright © 2021