Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Trei foşti preşedinţi de stat au semnat o scrisoare în sprijinul Academiei de Administraţie Publică

    Trei foști președinți ai Republicii Moldova i-au adresat șefului statului, Maia Sandu, o scrisoare prin care își exprimă dezacordul în legătură cu reforma propusă de Ministerul Educației privind reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior din țară. Demersul este semnat de Nicolae Timofti, Petru Lucinschi şi Mircea Snegur.

    Informația a fost confirmată pentru Publika TV de fostul președinte al țării Petru Lucinschi.

    Prin această scrisoare, semnată de Mircea Snegur, primul președinte al Moldovei, Petru Lucinschi (președintele al ţării în perioada 1997-2001) și Nicolae Timofti (președintele în perioada 1997-2001), îndeamnă Președinția să intervină și să supună unei revizuiri intenția Ministerului Educaţiei de a lichida Academia de Administrare Publică.

    „Ne exprimăm susţinerea, dar totodată, îngrijorarea privind demararea celui mai important proces de modernizare a universităţilor şi a sistemului de cercetare din Moldova din ultimii ani. Reformarea oricărui sistem presupune analiză, consultare şi un înalt grad de responsabilitate pentru impact. Instituția Prezidențială este cea care, timp de 10 ani, a deținut calitatea de Fondator al acestei instituții, astfel că din prima sursă cunoaște capacitatea, potențialul Academiei.”, se arată în textul scrisorii.

    Sorina Ştefîrţă, consilierul pe comunicare al preşedintelui Maia Sandu, a declarat că Preşedinţia nu au recepționat deocamdată o astfel de scrisoare, însă a confirmat că se cunoaște că există un demers semnat de primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, prin care se solicită revizuirea deciziei MEC privind absorbția Universității de Stat din Tiraspol de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

    Ministerul Educaţiei nu a venit deocamdată cu o reacţie. La începutul săptămânii, la o conferinţă de presă, ministrul Anatolie Topală a anunțat că mai multe universităţi vor fi reformate prin absorbţia de alte instituţii superioare de învăţământ din ţară.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    publika.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    POLITICA

    Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a expediat o scrisoare ambasadorilor a mai multor state, acreditați în Republica Moldova, precum și șefului Delegației...

    POLITICA

    Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mințit, atunci când a spus că nu a primit scrisoarea directorului general al Uniunii Europene de Radiodifuziune, în care...

    POLITICA

    Un grup de ofițeri ai Armatei Naționale acuză conducerea instituției că îi forțează să plece din sistem dar și că îi supune unor intimidări....

    Copyright © 2021