Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Tănase: Comisia de la Veneția a spus că, dacă există posibilitatea învestirii unui Guvern, el trebuie învestit

    Fostul președinte al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, afirmă că magistrații Înaltei Curți pot lua în calcul la 15 aprilie, când se va decide asupra existenței circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, că în prezent există o majoritate parlamentară și un candidat pentru funcția de premier. Juristul a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că toate mecanismele constituționale sunt construite astfel, încât să determine formarea guvernărilor, dar nu dizolvarea parlamentelor.

    ”Vreau să vă amintesc chiar și opinia Comisiei de la Veneția, în acest sens, la care făcea referință și dna Greceanîi. Ea spune exact același lucru. Dacă vă amintiți anul 2019, Curtea Constituțională, din motive foarte tehnice, a decis rapid dizolvarea Parlamentului, în timp ce în Parlament se coagula o majoritate care voia să învestească un guvern. Și, până la urmă, Comisia de la Veneția a spus că, dacă există posibilitatea învestirii unui Guvern, el trebuie învestit. Asta este logica învestirii acestor mecanisme. Curtea ar putea să țină cont și de acest punct de vedere, dar eu cred că momentul artificial a fost neparticiparea la ședințele Parlamentului, când se discuta învestirea guvernului Grosu”, a spus Tănase.

    Consiliul Europei a confirmat poziția sa anterioară, potrivit căreia, Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă exista majoritate parlamentară. Despre aceasta se menționează în răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, la demersul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi.

    În răspuns se subliniază că dizolvarea unui Parlament ales prin alegeri libere și echitabile pentru exprimarea voinței poporului este o măsură de ultim recurs care nu poate fi luată în mod facil, ci doar respectând spiritul și litera Constituției.

    Răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a fost remis Curții Constituționale a Republicii Moldova.

    La 15 aprilie, Curtea Constituțională va examina sesizarea președintelui Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
    Reamintim că decizia finală a instanței de judecată nu este emisă față de persoanele vizate în articol.

    moldova.europalibera.org

    Facebook

    Noutăţi

    Ministerul Justiției a anunțat că a definitivat proiectul de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție (reforma CSJ) și până la sfârșitul acestei...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Angajații Academiei de Administrare Publică (AAP) își exprimă „dezacordul total față de intenția Ministerului Educației și Cercetării de a lichida instituția”. Reacția vine după...

    Noutăţi

    Fostul șef al MAI, Alexandru Jizdan, a venit cu precizări în legătură cu perchezițiile efectuate astăzi de procurorii PCCOCS și ofițerii SIS la domiciliul...

    Noutăţi

    Nu au nicio șansă, susține Igor Dodon referitor la învinuirea adusă astăzi în dosarul „Energocom”. Fostul șef de stat susține că „procurorii au luat...

    Copyright © 2021