Precizăm de deputații socialiști au condamnat gestul lui Ștefan Gațcan. Aceștia i-au cerut să depună mandatul, pe care l-a obținut cu sprijinul echipei PSRM. Președintele fracțiunii parlamentare a socialiștilor, Corneliu Furculiță a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Gațcan a primit o sumă mare de bani.
„Suma pe care mi-ați spus că v-au promis-o, nu v-a satisfăcut. Sigur s-a triplat. Fiind medic, vă rog, să depuneți mandatul, iar banii pe care i-ați luat să-i donați în fondul de combatere a pandemiei COVID-19.”, a spus Furculiță.
