Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Stat de drept sau dictatură?

    Ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova nu este construcția unui stat de drept ci pur și simplu o „Dictatură”. Opinia aparține vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea și a fost exprimată în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova.

    Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului RM

    „Numai într-o dictatură concursurile sunt neglijate, numai într-o dictatură concursurile sunt anulate. Aici voi face o remarcă. Cei de la guvernare nici măcar nu au încredere în forțele proprii de a desemna un candidat la concurs, ei au frică că acel candidat va pica. Iată de ce, ei pur și simplu anulează aceste concursuri».

    Batrîncea a mai adăugat că până și societatea civilă care a fost apărător aprig al acestui partid (PAS) și ai Maiei Sandu, chiar și ei nu mai pot găsi argumente și nu pot apăra această prestație și această politică.

    Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului RM

    „Nu poți găsi nici un act international, nu poți face trimitere la nici o procedură care prevede anularea concursurilor și care ar permite guvernării, în ”regim manual” să numească șefii în sistemul de justiție. Principiul de bază a unui stat de drept este separarea puterilor în stat, unde justiția este independentă”.

    În context, vicepreședintele Parlamentului a anunțat că toată această „Dictatură” se poate întoarce ca un boomerang. Și, totodată, RM intră pe un teritoriu periculos pentru că la moment se încalcă toate normele internaționale. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții serviciului de presă ai instituției prezidențiale dar și PAS pentru un comentariu la acest subiect, nimeni însă nu ne-a răspuns la telefon.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021