Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Stare de urgență în toată țara

    Comisia națională extraordinară de sănătate publică a decis instituirea stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul țării, în perioada 30 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei, condusă de premierul Ion Chicu.

    Decizia CNESP:

    · Interzicerea activității cluburilor de noapte (discoteci, karaoke, disco-baruri), începând cu data de 28 noiembrie 2020.
    · Din 30 noiembrie, restaurantele, barurile și cafenelele vor putea activa până la ora 22.00.
    · Unităților de alimentație publică le va fi interzisă activitatea în intervalul orelor 22:00-07:00.

    În perioada stării de urgență în sănătate publică, se va interzice organizarea și desfășurarea conferințelor științifice, competițiilor sportive, olimpiadelor cu prezența fizică a persoanelor. De asemenea, nu se va permite prezența spectatorilor în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte sau caselor de cultură. În același timp, instituțiile publice și cele private vor stabili un regim special de muncă, fiind atras la serviciu doar personalul strict necesar pentru a asigura funcționalitatea întreprinderilor. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, va trebui să fie asigurată munca la distanță. Iar orarul de călătorie al transportul public, inlcusiv numărul de unități de transport, va fi ajustat după necessitate, în orele de vârf. Conducătorii auto, taxatorii și pasagerii vor fi obligați să poarte măști de protecție pe parcursul călătoriei. Se va admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic și evenimentelor festive, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, fiind respectate măsurile de sănătate publică și întocmite obligatoriu listele de evidență epidemiologică a evenimentului.

    a-tv.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Copyright © 2020