Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Splendoarea de pe lac

    A renunțat la ideea de pleca peste hotare și a demonstrat că este posibil să construiești o afacere frumoasă, aici, acasă. Vorbim despre Gheorghe Luchița, un fermier de la Bardar, care pe lângă impresionantul teren de lalele, are și o colecție de nuferi de toată frumusețea. Vizitatorii pot veni aici vara pentru a admira taboul frumos mirositor. Condiția de bază este să se evite îmbulzeala pe timp de pandemie, a precizat fermierul.

    Gheorghe Luchița are 39 de ani și de aproape șapte ani crește nuferi într-un lac în satul Bardar. Bărbatul vroia să pună pe roate un proiect inedit după ce a revenit din străinătate.

    Gheorghe Luchița, fermier, satul Bardar , raionul Ialoveni

    “M-am gândit ca să îmi fie și mie dor, nu de Statele Unite, dar să am și eu un loc unde să fie tot atît de frumos ca și în alte părți. Și balta asta a fost creată cu scopul ca anume eu să nu plec din Moldova, ca să fie și aici un loc frumos.”

    Fermierul are o colecție de peste 30 de soiuri de plante aduse din Franța, Marea Britanie, Thailanda și Statele Unite ale Americii. Mai nou, Gheorghe Luchița a făcut schimb de plante cu un colecționar din Bender.

    Gheorghe Luchița, fermier, satul Bardar , raionul Ialoveni

    “Și de obicei, doar prin așa mod, prin schimb, mai bine se răspândesc plantele decât prin vânzare -cumpărare.”

    Gheorghe spune că nuferii sunt plante deloc pretențioase. Important este să aibă câteva condiții climaterice de bază pentru a crește. Este vorba despre căldură, lumină, îngrășăminte nutritive și cel mai important apa stătătoare.

    Gheorghe Luchița, fermier, satul Bardar , raionul Ialoveni

    „Majoritatea nuferilor din spatele meu nu au nicio necesitate în îngrijire de către om deloc. Odată plantați putem să uităm de dânșii.”

    Fermierul spune că nuferii au o durată de viață chiar și până la 300 de ani.

    Gheorghe Luchița, fermier, satul Bardar , raionul Ialoveni

    „Nufărul este așa o plantă care poate să crească veșnic în condiții favorabile. Fac flori în fiecare zi, din luna iunie până la sfârșitul lunii septembrie, și în anii mai calzi, din luna mai până în luna octombrie.”

    Fermierul spune că nufărul nu este o plantă singuratică în natură. În apă aceasta trăiește alături de o faună bogată, este vorba de raci, pești, melci și păsări.

    Svetlana Turcu, Reporter Accent TV

    „De regulă, nufărul își deshide floarea dimineața, la două ore după ce răsare soarele pentru a acumula o cantitate suficientă de energie. Această priveliște poate fi admirată până la ora două. După acea oră, nufărul își închide floarea pentru a-și proteja polenul.”

    Pe lângă nuferi, Gheorghe Luchița cultivă și alte flori care uimesc prin soiuri, arome și culori.

    “-Nufărul doar trei zile stă în vază, „Ghiper- astrum” bucură ochii.. o săptămână. Data viitoare când o să veniți, o să vă dau un nufăr mare și frumos și o să vedeți care e diferența. -Mulțumesc frumos! O să înfloreacă și floarea aceasta? -Da, da și acesta și celălalt micuț!»

    Nuferii de la Bardar abia au început să înflorească. Gheorghe Luchița spune că peste o săptămâna vizitatorii pot admira un adevărat covor, pe apă, în nuanțe de roz, galben și alb. Florile emană și un miros puternic.

    Telegram channel

    a-tv.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Copyright © 2021