Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Situația din agricultură, gestionarea pandemiei COVID-19 și redeschiderea școlilor, în discuție la ședința coaliției de guvernare

    Deputații PSRM și PDM s-au întrunit astăzi la ședința coaliției de guvernare, cu participarea premierului și președintelui țării.

    Reprezentanții celor două formațiuni au discutat despre situația din agricultură, au fost trecute în revistă acțiunile Guvernului pentru susținerea fermierilor. Premierul a menționat că Executivul lucrează la evaluarea finală a pagubelor în acest sector și va veni cu sprijin suplimentar ulterior. Totodată, șeful cabinetului de miniștri a precizat că intenționează să solicite un credit de urgență de la Banca Mondială pentru susținerea agricultorilor.

    Deputații PSRM și PDM au punctat că propunerile fracțiunilor parlamentare la acest subiect trebuie analizate și luate în considerație de către Guvern.

    Parlamentarii celor 2 formațiuni au discutat și despre evoluțiile în gestionarea pandemiei COVID-19. Un subiect prioritar este și redeschiderea școlilor și grădinițelor. Părțile au insistat pe măsuri de securitate foarte clare, astfel încât elevii și copiii să fie în siguranță în instituțiile de învățământ. S-a convenit că situația va fi monitorizată cu atenție și se va interveni cu măsuri punctuale acolo unde este nevoie.

    socialistii.md

    Facebook

    POLITICA

    O nouă majorare a tarifului la gaz va duce la creșterea șomajului în Republica Moldova. Atenționarea a fost făcută de către ex-președintele țării Igor...

    POLITICA

    Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor ataca la Curtea Constituțională (CC) decizia PAS de a institui starea de urgență. Anunțul a fost făcut de...

    SOCIAL

    Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

    POLITICA

    Dosarul "Energocom" a fost un spectacol înainte de Revelion, spune președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon. În cadrul emisiunii Puterea a Patra de...

    Copyright © 2021