Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Sindicatele, îngrijorate de scumpirile fără precedent și cer acțiuni de urgență din partea guvernării

    Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) este îngrijorată de creșterile recente ale prețurilor la produsele de panificație, lactate, legume, alte produse alimentare, precum și la produsele petroliere. Aceste creșteri vor produce un impact major asupra bunăstării populației, atât cu venituri joase, cât și cu venituri medii, care pot conduce la revolte în rândurile cetățenilor, se arată în Declarația CNSM privind creșterile recente de prețuri și tarife.

    „Considerăm inacceptabil de a lăsa fără susținere populația cea mai săracă, atunci când cresc prețurile la produsele de panificație și alte produse alimentare. Este neînțeleasă situația la moment, când avem creșteri importante a volumului de cereale recoltate, iar prețurile la produsele de panificație cresc. În viziunea sindicatelor, statul trebuie să ia măsuri de subvenționare a producerii și să asigure populația cu pâine „socială”, care să fie accesibilă persoanelor cu venituri joase (pensionari, șomeri, persoane cu necesități speciale etc.)”, comunică sindicaliștii.

    CNSM menționează în Declarație că, creșterile prețurilor la produsele petroliere au un impact de avalanșă – conduc la creșterea tuturor prețurilor și tarifelor, unde cheltuielile legate de utilizarea acestora au o pondere importantă în structura costurilor. Astfel, vor crește în primul rând cheltuielile în transport, agricultură, procesele tehnologice, unde combustibilul este utilizat în cantități mari ș.a. Toate aceste creșteri au ca urmare diminuarea puterii de cumpărare a salariilor și sărăcirea populației.

    Confederația se adresează Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova de a întreprinde, în regim de urgență, un șir de măsuri.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    sindicate.md

    ECONOMIE

    În Republica Moldova se înregistrează cele mai mari scumpiri din ultimii cinci ani. Despre aceasta expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță a scris pe rețelele...

    ECONOMIE

    Sindicatele cer repetat Guvernului acordarea premiului anual angajaților din sistemul bugetar. Despre aceasta se menționează într-un comunicat de presă emis de către Confederația Națională...

    POLITICA

    Reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) se arată îngrijorați, în urma declarațiilor făcute de către deputatul PAS Dan Perciun,...

    POLITICA

    Guvernarea PAS riscă să piardă Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM), așa cum Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) a pierdut Aeroportul și...

    Copyright © 2021