Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Sindicatele au cerut angajatorilor să protejeze salariaţii de caniculă

    Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova (CNSM) a solicitat agenţilor economici să asigure toate măsurile prevăzute de legislaţie, astfel încât salariaţii să nu fie afectaţi de căldură în orele de lucru. Asta în condiţiile în care pe teritoriul ţării a fost emis Cod galben de caniculă pentru perioada 14-19 iulie.

    Sindicaliştii invocă că, potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale.

    “Atunci când sunt înregistrate temperaturi care depăşesc + 30 de grade Celsius, legislaţia naţională îi obligă pe patroni să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, adică sa fie redusă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, să fie asigurată ventilaţia la locul de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu cele de repaus”, indică CNSM.

    În perioada caniculară, angajaţilor trebuie să li se ofere câte 2-4 litri/persoană de apă carbogazoasă salină sau minerală, să li se asigure echipament individual de protecţie şi duşuri.

    Pentru promovarea securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor expuşi anumitor riscuri termice în perioada caniculară, este necesar ca aceştia să fie asiguraţi cu echipament de protecţie adecvat, inclusiv pentru protejarea capului şi a corpului, aprovizionaţi cu apă potabilă pentru fiecare persoană pe durata unui schimb de muncă.

    Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, sunt în drept să decidă reducerea programului de lucru în perioada caniculară.

    Potrivit prevederilor legislaţiei, în condiţii de caniculă, organele abilitate trebuie să întreprindă controale şi alte măsuri pentru a depista şi pedepsi pe patronii care nu respectă prevederile legale de protecţie a angajaţilor în perioada caniculară. Legislaţia naţională prevede ca angajatorii care nu întreprind măsuri de protecţie împotriva caniculei, riscă să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 80 şi 500 de unităţi convenţionale (4 000 şi 25 de mii de lei).

    Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 14-19 iulie, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge 35 de grade Celsius.

    moldpres.md

    Facebook

    SOCIAL

    Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat, în perioada 16-19 august, pe întreg teritoriul ţării, Cod Galben de caniculă.

    LUMEA

    După 10 zile marcate de un val de căldură sufocantă, temperaturile din Grecia vor urca şi mai mult în cursul zilei de joi şi...

    SOCIAL

    Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenţionează populaţia asupra mai multor reguli, care urmează a fi respectate în perioadă caniculară, pentru a evita toxinfecţii...

    LUMEA

    Câteva zeci de persoane au decedat brusc luni şi marţi în zona Vancouver, un vârf al mortalităţii care are legătură, cel mai probabil, cu...

    Copyright © 2021