Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Sindicaliștii către Guvern și Parlament: Codul Muncii și Codul Educației nu reglementează dreptul angajatorului la suspendarea sau concedierea salariatului pentru neprezentarea rezultatului unui test diagnostic la COVID-19

    Sindicatele din Educație au solicitat repetat autorităților centrale să renunțe la decizia cu privire la obligarea angajaților din domeniu de a se testa din buzunarul propriu o dată la două săptămâni. Demersul a fost enunțat la o întrevedere cu reprezentanții Guvernului și ai Parlamentului.

    Membrii Federației Sindicale a Educației și Științei au atras atenția guvernanților că impunerea cadrelor didactice și nedidactice de a face teste este contrară legislației naționale și internaționale și ar putea atrage după sine un șir de litigii de muncă. Sindicaliștii au menționat că atât Codul Muncii, cât și Codul Educației, nu reglementează dreptul angajatorului la suspendarea sau concedierea salariatului pentru neprezentarea rezultatului unui test diagnostic la COVID-19.

    Astfel, orice îngrădire a salariatului de către angajator pentru realizarea dreptului la muncă, pe acest motiv, nu se încadrează în prevederile legale și, prin urmare, va conduce la apariția litigiilor de muncă și respectiv la apariția unor cheltuieli de judecată considerabile. 

    De asemenea, în eventualitatea constatării neconstituționalității prescripțiilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, angajatorii vor fi pasibili de restituirea tuturor cheltuielilor suportate de salariații care au efectuat un test diagnostic la COVID-19 din cont propriu.  

    ”Considerăm că este imperios necesară revizuirea Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 60 din 23.08.2021, mai cu seamă, în partea ce ține de achitarea de către salariați a testului diagnostic la COVID-19 din cont propriu și înaintarea solicitării Guvernului pentru identificarea surselor de finanțare a testelor respective. Un lucru trebuie să fie clar – niciunui pedagog – vaccinat sau nevaccinat, testat sau netestat, la 1 septembrie nu i se va îngrădi dreptul la Muncă și Sănătate”, se menționează într-o declarație a Federației Sindicale a Educației și Științei.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    SOCIAL

    Disensiuni în cadrul Guvernului PAS. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, le contrazice pe premierul Natalia Gavrilița și ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, în...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Angajații din sistemul de educație, care nu au fost vaccinați împotriva COVID, trebuie să fie testați din banii statului. Opinia a fost expusă de...

    Copyright © 2021