Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Sechestru pe milioane de lei

    Procuratura Anticorupție a reușit să aplice sechestru pe mijloace financiare în sumă de peste 11 milioane de lei deținute de srl „argus-s” în una dintre băncile comerciale din țară, și care urmau a fi transferate către conturile unei companii nerezidente din Turcia. Cele două societăți comerciale sunt încorporate în compania otiv prime holding bv, al cărei beneficiar este fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

    În cadrul investigațiilor din dosarul care vizează frauda bancară, Procuratura Anticorupție în comun cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au stabilit că pe 9 noiembrie 2020, srl „argus-s” a inițiat două transferuri, în sumă totală de 660.166,12 dolari americani către compania nerezidentă otiv prime services bv, pe un cont bancar deschis în Turcia. Procurorii le-au blocat tranzacțiile, solicitând aplicarea sechestrului în scopul unei eventuale confiscări pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. De menționat că ultima dată, fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc a fost localizat anume pe teritoriul Turciei. Pe 18 mai 2020, Procuratura a emis ordonanța de punere sub învinuire și completarea acuzării în privința fostului lider PDM, incriminându-i comiterea infracțiunilor de creare și conducere unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor în proporții deosebit de mari. Urmărirea penală este în curs de desfășurare, fiind întreprinse toate acțiunile pentru identificarea și sechestrarea bunurilor infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat. La sfârșitul anului trecut, fostul șef de la Inspectoratul Național de Investigații, Anatol Macovei, declara că Argus, compania privată de pază care aparține lui Vlad Plahotniuc, și care dispune de tehnică performantă de filare și interceptare, ar continua să efectueze ilegal interceptări. Potrivit fostului șef al INI, o bună parte din interceptările de pe vremea guvernării PDM erau efectuate de Argus, iar aparatajul de care dispune compania ar fi mai performant și mai sofisticat decât cel al SIS. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Argus S nimeni nu ne-a răspuns la telefon.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020