Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    СEC a făcut totalurile

    CEC a făcut bilanțul preliminar al alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. În urma procesării a 100 % din procese verbale, membrii instituției de resort au declarat că la urne s-au prezentat peste un milion 400 de mii de moldoveni, sau 48% din alegătorii cu drept de vot.

    Din numărul total de sufragii 52,8% i-au revenit PAS-ului. Procentajul acumulat îi oferă acum Partidului Acțiune și Solidaritate – majoritate parlamentară în viitorul Legislativ, ceea ce înseamnă că întreaga responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă de acum în țară, îi revine formațiunii condusă de Igor Grosu. Acum, cu ajutorul celor 63 de mandate oferite în mare parte de diasporă, PAS are posibilitatea de a crea propriul Cabinet de Miniștri și de a adopta legi după bunul plac. Cu alte cuvinte, Partidul Acțiune și Solidaritate are undă verde pentru a îndeplini toate promisiunile lansate în campania electorală, iar scuza precum că nu ar avea competențe și-a pierdut din valoare.

    Dorin Cimil, președintele CEC

    «Partidul politic „Șor„ – 5,75%, Partidul politic Acțiune și Solidaritate – 52,72, blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor 27,24%».

    Altfel spus blocul electoral PCRM-PSRM, partidul condus de Ilan Șor și PAS sunt singurele formațiuni de pe eșechierul politic din țară care au reușit să depășească pragul electoral și au acces în noul Parlament. Potrivit informațiilor preliminare, scorul obținut le oferă celor din PAS – 63 de mandate, Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate, iar Partidul Șor – 6 mandate. Astfel, cei din PAS n-au reușit să ia majoritatea constituțională care le-ar permite să facă modificări la Constituție, însă s-au ales cu o majoritate parlamentară. Iar, partidele politice conduse de politicieni precum Andrei Năstase, Renato Usatîi, Pavel Filip, Gheorghe Cavcaliuc și Ion Chicu n-au reușit să treacă pragul electoral.

    Totodată, scrutinul din 11 iulie a arătat că majoritatea covărșitoare a moldovenilor refuză ideea distrugerii Moldovei ca stat și unirea țării noastre cu România. Partidele unioniste din țara noastră n-au reușit să obțină măcar 0,50 % din sufragii.
    Amintim că, la alegerile anticipate parlamentare din 11 iulie au participat 23 de concurenți electorali. Mulți experți consideră că de fapt victoria aparține forțelor din occident care au realizat o campanie excelentă pe teritoriul Republicii Moldova.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021