Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Sărbătoare pentru cei fără adăpost

    Vremea rece îi pune la grea încercare pe oamenii lipsiți de un acopeș de-asupra capului. În ajutor însă le vin angajații Centrului municipal de Găzduire a persoanelor fără adăpost, care le-au organizat o surpriză cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

    Odată cu lăsarea vremii reci, Centrul de Găzduire, de pe strada Haltei, a adăpostit deja peste 60 de persoane. În cămin, oamenii beneficiază de hrană, un pat curat, dar și de diverse activități.

    Veaceslav Macovei, directorul interimar al Centrului de Găzduire

    „În cadrul Centrului sunt acordate mai multe suporturi: medical, juridic, social, de informare, cazare, igieno-sanitare

    Sunt persoane care vin singure, altele sunt aduse de diferite organizații, de poliție. ”

    În acest an, persoanele fără adăpost au putut retrăi emoțiile de cândva, atunci când petreceau sărbătorile în sânul familiei. Angajații Centrului au decis să-și surprindă găzdașii cu urături, colinde și chiar cadouri de la Moș Crăciun.

    Și găzdașii au organizat un program special de urături, poezii. Ba mai mult, nu au uitat nici de tradiția semănatului.

    Pe un scaun, mai îngândurată, am observant-o pe Parascovia. Femeia a muncit infirmieră timp de 30 de ani, nu are copii și ne-a povestit câteva crâmpee din viața sa.

    Parascovia

    „Locuiam în apartament cu trei surori și… vezi cum, ele au familie și eu… am rămas pe drumuri. Am vrut să vorbesc cu ele, să le ajut măcar pe acasă cu o căldare de apă, să mătur prin ogradă, cu copiii să stau, să-i duc la grădiniță la școală… Mi-au spus: am auzit că ești la casa bătrânească, o să vin și o să te iau. Eu nu am nimic… eu sunt singurică.”

    Iar Roman spune că Centrul de Găzduire îi este casă, unde este așteptat de partenera sa de viață.

    Roma

    „Eu vopsesc mașinile, le repar. În ultimii opt ani, am lucrat mai mult la autoservice. Unele lucruri le-am învățat la centru, pentru că aici este garaj, cu toate instrumentele necesare.”

    Centrul de Găzduire poate adăposti 134 de oameni și este deschis 24 din 24 de ore. Din cauza pandemiei, nou-veniții sunt plasați în izolator timp de 14 zile. Persoanele adăpostite pot pleca din Centru oricând își doresc.

    a-tv.md

    Copyright © 2020