Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Salariu de 34 MII LEI, două apartamente și afaceri imobiliare. Șefa ANI și-a prezentat averea (doc)

    Un salariu anual de 408 724 de lei sau câte 34 de mii de lei pe lună a ridicat, anul trecut, președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci.

    Informațiile se regăsesc în declarația de avere și interese personale pentru 2020.

    Soțul acesteia, Iurie Antoci, care este angajat la IP Agenția Servicii Publice, a primit pe parcursul anului 305 099 de lei sau peste 25 de mii de lei pe lună. Totodată, acesta a beneficiat de o pensie de peste 6300 de lei pe lună.

    În total, venitul familiei de bugetari a fost de peste 65 de mii de lei lunar.

    Totodată, șefa de la ANI are în proprietate două apartamente. Un apartament de 67,3 metri pătrați care ar fi costat doar 374 789 de lei echivalentul a 18700 de euro. Cel de-al doilea apartament cu o suprafață de 32,1 metri pătrați a fost evaluat la un preț de 162997 de lei sau puțin peste 8 mii de euro.

    Familia Antoci deține un automobil marca Toyota Avensis și acțiuni la o companie imobiliară, sediul căreia se află în centrul Capitalei.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
    Reamintim că decizia finală a instanței de judecată nu este emisă față de persoanele vizate în articol.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    POLITICA

    Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Viorel Gherciu a prezentat declarația de avere și interese personale la venirea în funcție. El este proprietar a...

    POLITICA

    Deputatul PAS, Igor Talmazan, a fost numit în funcția de director al Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Ordinul cu privire la numire în funcție...

    POLITICA

    Noul șef al Inspectoratului General de Poliție, Lilian Carabeț, deține o avere estimată la peste două milioane de lei. Potrivit declarației de avere și...

    SOCIAL

    Judecătoarea Ana Panov, cea care a decis micșorarea numărului secțiilor de votare pentru transnistreni de la 41 până la 12, este multimilionară. Averea acesteia,...

    Copyright © 2021