Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Salariile din sănătate vor crește de la 01 iulie cu 40% – inițiativa PSRM, înregistrată în Parlament

    Salariile angajaților din sistemul de sănătate vor crește de la 01 iulie cu 40 la sută. Deputații PSRM au înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă care prevede alocarea surselor financiare necesare pentru acoperirea acestor majorări din fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

    Astfel, se propune alocarea a aproape 841 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor necesare creșterilor salariale cu 40% pentru angajații din cadrul instituțiilor medico – sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, începând cu 01 iulie 2021.

    Potrivit documentului, alte aproape 272 de milioane de lei vor fi alocate pentru acordarea sporului calculat personalului antrenat în acordarea asistenței medicale persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz COVID-19 ca rezultat a creșterii numărului de personal implicat în tratamentul infecției.

    Amintim, la inițiativa lui Igor Dodon salariile tuturor angajaților din domeniul medical vor fi dublate. Majorarea se efectuează în trei etape. La 01 septembrie 2020 și 01 ianuarie 2021, leafa din sănătate a crescut cu câte 30%. La 01 iulie urmează să fie efectuată ultima etapă de majorare a salariilor, care se va încheia cu creșterea dublă a acestora.

    a-tv.md

    Facebook

    POLITICA

    PSRM a adresat Președintelui Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin o scrisoare oficială semnată de Igor Dodon cu propunerea de a crea un bloc electoral în...

    POLITICA

    PCRM este gata să meargă la consultări cu PSRM pentru a discuta despre crearea unui eventual bloc electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11...

    ALEGEREA EDITORILOR

    PSRM va obține la alegerile parlamentare anticipate peste 40 de mandate de deputat, a declarat Igor Dodon. Liderul PSRM susține că în viitorul Parlament...

    POLITICA

    Majorarea salariilor personalului medical din luna iulie și stingerea datoriilor salariale pentru angajații de la Calea Ferată se amână pentru o perioadă nedeterminată. Liderul...

    Copyright © 2020