Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Roadă compromisă

    Ploile abundente care nu încetinesc deja de câteva săptămâni compromit recolta de fructe și legume din acest sezon. Pe lângă faptul că prima roadă a început cu aproape o lună întârziere din cauza vremii reci, acum și aceasta riscă să se strice.

    Irina Speianu din localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni crește în seră 2500 de plante de roșii. Femeia spune că anul trecut la data de 1 iunie vindea legume la piață, în acest an însă până acum, nu a reușit să culeagă nici măcar o căldare de roșii.

    Irina Speianu

    „Noi deja, de obicei de o lună umpleam buzunarele, să zicem așa, dar anul acesta, „ioc.”

    Pe lângă faptul că în acest an roada întârzie să apară, din cauza umidității mari, roșiile sunt atacate mai des de căpușele de legume.

    Irina Speianu

    “Pelicula e umedă nu se usucă pentru că nu e soare. Iată frunza pe care eu am tăiat-o și stă pe jos, trebuie strânsă, nu dovedesc…a făcut mucegai deja. Și din cauza asta apar și pe frunze boli, de la aer rece, de la ploi, și… planta moare.”

    Irina spune că în anii precedenți culegea roada până în luna noiembrie, în acest an, însă prognozele sunt sumbre.
    Irina Speianu

    “Pe acum culegeam și chipăruși de afară și mâncam la salată, dar acum din păcate stau pe loc, nu știu poate la toamnă vom avea măcar.”

    În aceeași situație este și vecinul Irinei, Victor Postică, care crește în sere peste șapte mii de plante de castraveți.
    Svetlana Turcu, Reporter ACCENT TV

    “Anul trecut proprietarul ne-a spus că cultiva de pe această suprafață o tonă de castraveți pe zi. Asta în timp ce în acest an, recolta s-a redus practic în jumătate. La fel se întâmplă și cu prețurile care au scăzut în proporție de 50 la sută.”

    Oamenii din localitate sunt disperați și spun că în acest an, întreaga recoltă de pe câmp și din gospodării a fost distrusă.

    „Cartofii au crescut mari frumoși și când am dat așa înăuntru, bățul era putred. Nici nu mai știu ce va fi, ea trebuie să crească să se coacă. Nu, nu e e bine, e de la umezeală. Roșiile care prin seră le-au scos și le-au aruncat că se înegrește și bățul și fructul.”

    „Iată când o să ieșiți din sat pe partea stângă, acolo stă grâul culcat, nu știu dacă se va mai ridica, el dedesubt se strică.”

    “Avem noroc că la Delacău este antigrindină, este un sat aici peste deal, este acolo antigrindină și strică nourii și aceea ne mai scapă de ghețurile acestea, dar altfel…nuștiu”

    Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ploile vor continua până săptămâna viitoare.

    Telegram channel: https://t.me/accent_tv

    Telegram channel

    a-tv.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Copyright © 2021