„În baza datelor actual disponibile, riscul global asociat Omicron rămâne foarte ridicat”, avertizează raportul publicat de OMS.
„Peste 21 de milioane de cazuri noi au fost înregistrate (în ultimele şapte zile), ceea ce reprezintă cel mai mare număr de cazuri săptămânale recenzate de la începutul pandemiei”, au declarat reprezentanţii OMS.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a precizat că numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut cu 5% pe parcursul săptămânii trecute, comparativ cu procentul de 20% înregistrat în săptămâna precedentă. Rata de incidenţă globală a crescut astfel într-un „ritm mai lent”, a subliniat acelaşi raport.
OMS a raportat, de asemenea, 50.000 de decese noi asociate COVID-19, un număr stabil în raport cu cel înregistrat săptămâna trecută.
