“În calendar sunt zile sfinte, iar 9 mai este una dintre acestea. În această zi a capitulat Germania nazistă. Pe 9 mai, îi comemorăm pe toți cei care au murit pe câmpul de luptă. De aceea, nu vom ceda Victoria pe care am obținut-o atât de greu. PAS trebuie să asigure un trai decent tuturor cetățenilor și să nu se atingă de Ziua Victoriei”, a declarat Reghina Apostolova, vicepreședinta Partidului “ȘOR” și deputată în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului „ȘOR”, în cadrul marșului în sprijinul Zilei Victoriei.
Potrivit serviciului de presă al formațiunii politice, Vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a amintit că peste 50 de mi de moldoveni au murit pe câmpul de luptă, în cel De-al Doilea Război Mondial. Tocmai de aceea, în opinia politicienei, oamenii vor continua să meargă la Memorial, în fiecare an, în ziua de 9 mai, pentru a-și comemora eroii.
„În fiecare familie din țara noastră există, cel puțin, un tată, un bunel, un frate sau un unchi care a revenit de pe câmpul de luptă în sicriu sau a dispărut fără urmă. În decurs de 78 de ani, în fiecare an, pe data de 9 mai, i-am comemorat și i-am deplâns, și asta vom face și pe viitor”, a menționat Reghina Apostolova.
Potrivit datelor oficiale, 260 de mii de persoane, de diferite etnii, de pe teritoriul fostei Republici Socialiste Moldovenească, au luptat împotriva fascismului în cel De-al Doilea Război Mondial.
Până la momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Președinției și PAS nu au comentat declarațiile Reghinei Apostolova.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
