Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Radu Mudreac: Blocul Comuniștilor și Socialiștilor se va opune pe toate căile legale lichidării primăriilor sătești

    Blocul electoral al Comuniștilor și al Socialiștilor a pregătit un program național de îmbunătățire a traiul în mediul rural – “Satul Moldovenesc”. Inițiativa a fost prezentată de către deputatul PSRM, Radu Mudreac, în cadrul unui briefing de presă.

    “Programul Național „Satul Moldovenesc” va cuprinde o strategie întreagă de acțiuni, care au scopul să dezvolte satele din țară, astfel ca nivelul de trai al populației din mediul rural să crească rapid și să fie cel puțin la egal cu nivelul de viață în mediul urban. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor se va opune pe toate căile legale proiectului de lichidare a raioanelor și de închidere a primăriilor sătești”, a declarat Radu Mudreac.

    Socialistul a amintit că în prezent, aproximativ 60 la sută din populația Republicii Moldova trăiește la sate. În urma reformelor, promovate în ultimii ani, anume satele și populația rurală au avut cel mai mult de suferit. Au fost închise fabricile și uzinele, care erau în multe localități rurale, a fost distrus complexul zootehnic, mai multe din obiectivele cultural-educaționale din sate au fost lichidate, iar toate acestea au dus la creșterea șomajului. În 2020, când echipa PSRM a venit la guvernare, au fost inițiate mai multe proiecte, care au drept scop îmbunătățirea situației în mediul rural, spune Mudreac.

    „E vorba de “Drumuri bune pentru toți”, programe de construcție a apeductelor și iluminare stradală. Am susținut proiecte de renovare a grădinițelor, școlilor și punctelor medicale”, a mai precizat deputatul PSRM.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    facebook.com

    TOP 24 de ore

    Facebook

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat, la NTV Moldova, că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu va contesta rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie,...

    POLITICA

    Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova s-a convocat, azi în ședință. Despre aceasta președintele PSRM Igor Dodon a anunțat pe rețelele de...

    POLITICA

    Peste 20 de mii de întrevederi la care au participat peste un milion de cetățeni. Sunt totalurile campaniei electorale a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor....

    ALEGEREA EDITORILOR

    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor se va axa pe rezolvarea problemelor cetățenilor. Despre aceasta deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a declarat în cadrul dezbaterilor publice. Odnostalco...

    Copyright © 2021