Partidul Socialiștilor din Republic Moldova (PSRM) anunță că decizia deputatului Gaik Vartanean de a se alătura echipei primarului general al capitalei, Ion Ceban, nu reprezintă o surpriză pentru echipa PSRM.
„Noi am știut întotdeauna că el este omul apropiat lui Ion Ceban și că plecarea lui era un fapt iminent. Îi dorim succes în continuare, cu precizarea de rigoare că PSRM mereu a condamnat traseismul politic”, se arată în declarația socialiștilor.
PSRM consideră că Gaik Vartanean trebuie să-și depună mandatul de deputat și să respecte voința alegătorilor, or acest mandat aparține PSRM.
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor în Parlament are 32 de membri. Următoarea pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, după Vartanean, este Svetlana Popa.
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat despre lansarea Partidului Mișcarea Alternativă Națională (PMAN) pe 23 august, iar zilele trecute a anunțat să în scurt timp se va desfășura congresul formațiunii politice.
Gaik Vartanean nu a comentat deocamdată această situație.
