Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Protest la Guvern împotriva reformei învățământului superior

    Zeci de profesori și reprezentanți ai mediului științific din Moldova s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale la un protest. Aceștia își manifestă nemulțumirea față de reforma instituțiilor de învățământ superior. Manifestanții adunați în fața Guvernului susțin că decizia ar fi luată în lipsa consultațiilor cu reprezentanții mediului educațional.

    „Este un protest organizat de Sindicatele Universității Agrare, dar cu participarea tuturor reprezentanții instituțiilor de cercetare, în privința proiectului de hotărârea a Guvernului cu privire la absorbția celor 18 instituții de cercetare din Moldova și comansare a universităților.

    „Noi, savanții, am rugat ca Guvernul să analizeze toate metodele ce țin de această reformă. Nu suntem împotrivă, dar trebuie bine argumentată și evaluate riscurile”, a spus academicianul Ion Mereuță.

    Amintim că la 1 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Educației a declarat că în condițiile actuale, doar 1/3 din studenții încadrați la Universitatea Agrară studiază la facultățile cu profil agrar, iar restul la economie și drept.

    Menționăm că în cazul în care reforma universitară va fi implementată, în țară vor rămâne 11 universități publice.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    agora.md

    Facebook

    LUMEA

    Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă la Dublin pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii. Manifestaţia a fost organizată de coaliţia Cost...

    POLITICA

    Reprezentații partidului “ȘOR” informează că, partidul de guvernământ “încearcă prin toate mijloacele să-i împiedice pe oameni să participe la protestul programat pentru ziua de...

    Noutăţi

    Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat o nouă acțiune de protest la Judecătoria Chișinău, sectorul Ciocana, unde astăzi au continuat audierile în dosarul...

    Noutăţi

    Partidul Socialiștilor din Republica Moldova desfășoară o nouă acțiune de protest în fața Parlamentului împotriva inechității sociale și a condițiilor de trai insuportabile. Deputați...

    Copyright © 2021