Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Probleme în sistemul de educație

    Lipsa tinerilor specialiști și clasele supra-aglomerate sunt doar câteva dintre problemele care astăzi afectează sistemul educațional din municipiu, dar și întreaga țară. Acestea și alte subiecte au fost puse discuții în cadrul forumului cu genericul „Sistemul educațional municipal, la 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova„ . Evenimentul s-a desfășurat în perioada 25-30 august și a adunat la o singură masă pedagogi de toate nivelele și reprezentanți ai municipalității.

    Evelina Olaru este directorul gimnaziului nr.93 din anul 2019. În cei doi ani de activitate în această funcție, Olaru s-a confruntat cu o mulțime de probleme și neajunsuri în sistemul de educație existent. În opinia cadrului didactic, una dintre cele mai mari probleme este numărul mare de copii în clase. Acest lucru afectează atât elevii, cât și profesorii.

    Evelina Olaru, director, Gimnaziul nr.93

    «Din această cauză, subiectele pe care copilul nu reușește să le facă cu pedagogii sunt pasate către părinte. Profesorilor le este greu și obosesc de două ori mai mult atunci când trebuie să se ocupe de 40 de copii. Cred că statul ar trebui să impună o limită în ceea ce privește numărul de copii în clase. Există o hotărâre în care este stipulat că într-o clasă ar trebui să învețe nu mai puțin de 15 copii, haideți atunci să introducem și sintagma „cel mult 25 de elevi».

    Tatiana Ivanova activează la Centrul de instruire pentru copii cu necesități speciale din anul 1997. Probelemele din sistem ea le cunoaște din prima sursă și constată că multe dintre ele așa și n-au fost soluționate de trei decenii.

    Tatiana Ivanova, director Centrul Municipal de Instruire pentru Copiii cu necesități speciale

    «Clădiri vechi și lipsa specialiștilor, sunt problemele majore a sistemului de educație, în special în instituțiile similare cu a noastră. Munca care se face este grea, iar tinerii specialiști refuză să vină. Noi nu facem față volumului de lucru. Majoritatea angajaților noștri au atins deja vârsta de pensionare».

    Acestea și alte probleme au fost discutate în cadrul forumului cadrelor didactice și de conducere cu genericul „Sistemul educațional municipal la 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova„ La ședința de totalizare a forumului, primarul general al capitalei, Ion Ceban a declarat că municipalitea face tot ce-i stă în puteri pentru a stabili un dialog productiv între societate și Direcția Educație, așa încât problemele existente să fie aduse la cunoștința Primăriei, care la rândul său se va implica în rezolvarea lor.

    Ion Ceban, primar general al Chișinăului

    «Avem probleme cronice în sistem: infrastructură, motivație suplimentară pentru oamenii din sistem, subvenții, politica pe care o urmăm sau care trebuie urmată. Sunt multe puncte despre care nu vreau să vorbesc astăzi, dar cred că noul an școlar va fi mai bun decât cel precedent».

    Primarul general Ion Ceban a menționat că astfel de întâlniri vor avea loc pe tot parcursul anului de studiu și nu doar în cadrul forumurilor speciale.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Copyright © 2021