Evenimentul s-a desfășurat în curtea Primăriei, unde au fost prezenți reprezentanți ai Inițiativei „Împreună împotriva COVID” și A.O. „Orașul fără maxi taxi”. De la finele lunii martie, împreună cu angajații Direcției generale asistență socială și sănătate, voluntarii s-au implicat la preluarea solicitărilor care au parvenit la Linia Verde, livrarea pachetelor cu produse alimentare de la cantinele sociale, procurarea de produse și medicamente celor izolați la domiciliu etc.
Edilul capitalei a menționat că în prezent în cadrul proiectelor inițiate de municipalitate participă peste 500 de voluntari, care, alături de autoritățile administrației publice locale reușesc să realizeze activități frumoase și necesare pentru cetățeni, în special pentru cei care au cea mai mare nevoie să fie ajutați: persoane cu necesități speciale sau familii social vulnerabile și bătrâni neputincioși.
„Sunt multe proiecte lansate de noi, care nu aveau atâta impact dacă nu erau susținute de voluntari, cei care n-au așteptat în schimb salarii sau alte beneficii. Vă mulțumesc pentru efortul depus, pentru implicare dezinteresată, care a condus la sporirea eforturilor autorităților municipale pentru ajutorarea oamenilor în vreme de epidemie. Este un lucru enorm și un exemplu pentru toată lumea”, a spus primarul.
Ion Ceban și-a exprimat speranța că fenomenul voluntariatului în municipiul Chișinău se va dezvolta, pentru a putea cuprinde mai multe domenii și sectoare de activitate, iar autoritățile, la rândul lor, vor contribui la facilitarea inițiativelor pentru aceste persoane.
