Capacitatea deplină a Centrului COVID-19 este de 340 paturi de staționar (pentru tratament) și 100 paturi de triaj. La fel, vor putea fi suplinite până la 24 paturi de terapie intensivă.
„Am mobilizat suplimentar și personal medical, la fel, am asigurat cu echipamente medicale, medicamente și consumabile unitățile curative nou activate la Centrul de la Moldexpo. Între timp, avem definitivat Planul actualizat de răspuns și control al infecției COVID-19 în mun. Chișinău, plan care prevede activarea graduală a altor instituții medicale strategice pentru tratamentul pacienților cu coronavirus„ a menționat edilul.
Totodată, municipalitatea fortifică asistența medicală primară, echipele medicilor de familie pentru monitorizarea eficientă și tratamentul la domiciliu al pacienților cu forme ușoare, pentru intensificarea imunizării anti-COVID pentru populația încă nevaccinată. Epidemiologii indică insistent purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile închise, păstrarea distanței fizice și dezinfectarea sau spălatul cât mai des pe mâini. Edilul a anunțat că Sâmbătă, 21 august, va fi convocată ședința Comisiei extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău unde se va discuta despre acțiunile necesare în continuare pentru a ține pandemia sub control.
