Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Președintele țării nu va promulga proiectul de lege care prevede anularea celor 16 mii lei pentru medicii infectați de COVID-19

    PSRM nu va susține în Parlament un proiect de lege, care prevede anularea indemnizației unice de 16 mii lei pentru medicii infectați de COVID 19. În cazul în care acest document va fi votat în Parlament, șeful statului nu îl va promulga. Declarația a fost făcută de Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

    „Dacă este vorba de proiectul de lege cu privire la buget, coordonat cu FMI, dacă acolo este excluderea celor 16 mii lei, atunci nu va fi votat de PSRM în Parlament. Iar dacă parlamentul va vota, eu voi întoarce proiectul, acești bani trebuie să fie asigurați de stat”, a declarat șeful statului.

    Amintim că joi, în presă, au apărut informații că Guvernul a aprobat o hotărâre, care prevede anularea indemnizației unice de 16 mii lei pentru angajații instituțiilor de stat, care s-au infectat de COVID-19 la locul de muncă. Până în prezent peste 3700 de persoane au beneficiat de indemnizația unică în valoare de 16 mii lei.

    a-tv.md

    Facebook

    POLITICA

    Este o greșeală enormă să numești în funcția de membru al Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pe unii reprezentanți ai ONG, care primesc finanțare...

    POLITICA

    Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Igor Dodon a desfășurat o întrevedere de lucru cu fracțiunea PSRM din consiliul municipal Chișinău, la care a...

    POLITICA

    O lună plină de eșecuri, haos social, economic și politic. Așa au caracterizat astăzi deputații PSRM prima lună de mandat a Maiei Sandu în...

    POLITICA

    Echipa adusă de Maia Sandu la Președinție este compromisă. Majoritatea consilierilor noului președinte au probleme de integritate, au fost condamnați sau implicați în scandaluri...

    Copyright © 2020