Suprafața totală a edificiului constituie două mii de metri pătrați, volumul investițiilor din partea guvernului azer este de 1,3 milioane de euro. Lucrările de construcție urmează să fie finalizate aproximativ peste trei luni.
Șeful statului a adresat mulțumiri Ambasadorului Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Gudsi Osmanov, prezent la întrevedere și conducerii Republicii Azerbaidjan pentru contribuția considerabilă în dezvoltarea socială și culturală a Găgăuziei, fapt care demonstrează nivelul înalt al relațiilor dintre țările noastre. Se preconizează ca festivitatea de inaugurare a Centrului cultural-educațional să se desfășoare cu participarea Președinților ambelor state, în termenii stabiliți.
