Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Președintele Igor Dodon va avea o adresare către cetățeni

    Legea Bugetului de Stat și Politica bugetar-fiscală pentru anul viitor vor fi publicate, marți, în Monitorul Oficial. Președintele Igor Dodon a declarat că Parlamentul urmează să transmită, astăzi, spre promulgare cele două documente.

    Șeful statului a menționat, după ședința de luni cu președintele Parlamentului și premierul, că deja a semnat Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

    Președintele Igor Dodon a informat că, astăzi, se va convoca Biroul permanent al Parlamentului pentru a decide asupra convocării a două ședințe speciale ale forului legislativ.

    Miercuri, Parlamentul va dezbate moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, iar joi va avea loc ședința de inaugurare a noului președinte ales.

    Igor Dodon a mai declarat că, în prima jumătate a zilei de miercuri, în calitate de președinte al țării va veni cu o adresare către cetățeni.

    facebook.com

    Facebook

    POLITICA

    Aflat în localitatea Burlacu din raionul Cahul, Președintele PSRM, Igor Dodon, a discutat cu angajații întreprinderii ”Vierul Vin”. Au fost abordate diverse subiecte. Oamenii...

    SOCIAL

    La Cahul, liderul socialiștilor a avut o întrevedere cu angajații mai multor instituții medicale din oraș și raion. Inițial, Igor Dodon a mulțumit tuturor...

    SOCIAL

    Președintele PSRM, Igor Dodon, se află, astăzi, în vizită în raionul Cahul. Prima întâlnire a avut loc în satul Burlacu, unde Igor Dodon a...

    POLITICA

    Liderul PSRM, Igor Dodon, întreprinde o vizită în sudul Moldovei, în raionul Cahul.

    Copyright © 2021