Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Premierul a îndemnat deputații să renunțe la populism când vor examina proiectul care vine să susțină fermierii și pensionarii

    Premierul Ion Chicu i-a îndemnat pe parlamentari să manifeste responsabilitate și mai puțin populism atunci când vor dezbate pachetele de legi ce prevăd alocații suplimentare pentru agricultori, sistemul de educație, pensionari și cel legat de noul Program cu FMI. Șeful Guvernului a anunțat, după ședința de la Președinție, că săptămâna aceasta Parlamentul va începe ședințele în plen.

    ”Este o ședință foarte importantă, pentru că urmează a fie discutate și, sper, aprobate proiectele de legi aprobate de Guvern săptămâna trecută. Mă refer la pachetul de amendamente legislative legate de Programul nou cu FMI, aici remarc rectificarea bugetului de stat care vine să ajusteze principalii indicatori bugetari la evoluția indicatorilor economici”, a declarat Chicu.

    Premierul susține că de modul cum vor fi discutate și votate aceste proiecte depinde situația financiară a țării pe perioada următoare.

    ”Sunt niște proiecte foarte importante, noi contăm pe responsabilitatea forțelor politice din Parlament și sperăm că se va manifesta responsabilitate și mai puțin populism”, a declarat premierul.

    Biroul permanent urmează să stabilească agenda și data convocării primei ședințe a Parlamentului din sesiunea de toamnă-iarnă.

    Telegram channel

    a-tv.md

     

    Facebook

    ECONOMIE

    Asociația Forța Fermierilor a prezentat un ultimatum către Guvernul Republicii Moldova, solicitând urgent interzicerea importului de floarea-soarelui în țară, cel puțin până la data...

    SOCIAL

    A început sezonul de culegere a strugurilor pentru vin. Și dacă unii gospodari aleg să-i transforme în licoarea lui Bachus, alții îi scot la...

    POLITICA

    Despre ultimele decizii ale Curtii Constituționale cu privire la imposibilitatea participării la alegeri a unor membri ai partidului interzis „ȘOR”, s-a discutat în cadrul...

    SOCIAL

    În premieră, a fost asfaltată strada Păcii pe o lungime de 2 kilometri. La evenimentul de inaugurare bucuria sătenilor a fost împărtășită de Bașcanul...

    Copyright © 2021