Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Premierul a cerut ca în bugetul 2021 să fie majorată de 5 ori suma indicată de lichidatorii de stat pe care o vor recupera din miliardul furat

    Premierul Ion Chicu susține că a solicitat ca, în proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul viitor, la capitolul recuperarea banilor furați din sistemul bancar al Republicii Moldova, să fie inclus cel puțin un miliard de lei, o sumă mai mare de cinci ori în comparație cu cea indicată de lichidatorii de stat.

    ”Pentru 2021, la capitolul recuperarea miliardului, am rugat Ministerul Finanțelor să pună (în bugetul de stat-n.r.) cel puțin un miliard de lei, deși acolo erau 200 (de milioane n.r.)”.

    Pentru că procedura în felul următor: trimite la cei trei lichidatori de la cele trei bănci, cât veți recupera estimativ anul viitor? Au dat total 200 de milioane. Eu le-am spus, puneți, vă rog, un miliard cel puțin și dacă nu vor îndeplini, întrebați-i cât salariu au primit ei de la BNM pentru aceste activități. Am impresia că ei primesc un salariu mai mare, decât recuperează miliardul. Vom întreba și procuratura și restul instituțiilor. Dacă nu putem recupera de ce să mai stăm prin birouri. Hai acasă, lasă să vină alții să recupereze”, a spus Chicu într-un interviu pentru Europa Liberă.

    Șeful Guvernului crede că o bună parte din miliardul furat din băncile țării a revenit ”în geantă înapoi în Republica Moldova”.

    ”E greu de spus unde s-au dis banii. E clar pe unde s-au dis. S-au dus prin Lituania, Rusia. Cred că o bună parte din acești bani sunt reveniți în geantă înapoi în Republica Moldova sau cu altceva. Acesta este domeniul de activitate al organelor de anchetă și nu mă aventurez să spun unde concret s-au dus”, a declarat Chicu.

    Președintele Igor Dodon a declarat, la 11 noiembrie, că actuala guvernare a întreprins mai multe acțiuni pentru întoarcerea miliardului furat. Potrivit lui Dodon, la această etapă s-a reușit recuperarea a aproape jumătate din suma fraudată. Astfel, din totalul de 13 miliarde de lei au fost recuperați 6,4 miliarde de lei.

    moldova.europalibera.org

    Facebook

    ECONOMIE

    Votarea principalului document financiar al țării în Parlament nu trebuie să fie transformată în târg, a declarat președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. Liderul deputaților...

    ECONOMIE

    Furtul miliardului din sistemul bancar al țării s-a produs cu votul pozitiv al Maiei Sandu în Guvernul din care făcea parte, a declarat Igor...

    ECONOMIE

    Procurorii au semnat 50 de acorduri de colaborare cu instituțiile altor state pentru a recupera miliardul furat. Anunțul a fost făcut de Igor Dodon...

    Copyright © 2020