Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Premieră medicală în Moldova

    Premieră medicală pentru Republica Moldova. Doctorii chirurgi vasculari de la Spitalul Clinic Republican au reușit să salveze viața unui bărbat de 73 de ani, după ce au recurs la o operație într-o zonă greu accesibilă vizual și tehnic și cu risc enorm pentru viață. Până în acest moment, în Republica Moldova nu s-a mai efectuat așa intervenții.

    Pacientul care a scăpat cu zile este Mihail Sacalî în vârstă de 72 de ani din satul Copceac. Bărbatul spune că într-o zi, din senin, a simțit durere la un picior. Brusc această stare s-a agravat și bărbatul a ajuns la spitalul raional. Ulterior, pacientul a fost transferat pentru investigații la o clinică din Turcia, așa cum acolo este stabilit cu traiul unul dintre copiii săi. Bărbatul a fost diagnosticat cu o boală arterială periferică, iar doctorii au luat decizia de a-l opera și de a-i instala o proteză la picior. Când a revenit în Moldova, Mihail s-a simțit rău, iar doctorii de la Spitalul Clinic Republican i-au depistat o infecție la proteză, și care este periculoasă pentru viață.

    MIHAIL SACALÎ, pacient

    „Am stat două săptămâni, dar, se pare că în zadar, piciorul oricum se umfla, făceam febră.”

    Pacientul a fost operat de urgență de medicii chirurgi vasculari de la Spitalul Clinic Republican “Timofei Moșneaga”. În loc de proteză, medicii au folosit vena proprie a pacientului. Bărbatul s-a simțit bine și a plecat acasă, dar în scurt timp a făcut o hemoragie puternică și a ajuns, din nou, la spital.

    MIHAIL SACALÎ, pacient

    „Am atins rana și observ sânge. Deschid, dar acolo sângera ca din butoi.”

    Pentru a-i salva piciorul dar și viața bărbatului, chirurgii vasculari de la Spitalul Clinic Republican au efectuat pentru prima dată în Moldova, o operație destul de complicată care a durat patru ore.

    EMILIAN OȚEL, medic chirurg vascular SCR „Timofei Moșneaga”

    “S-a luat decizia de a a schimba vasul printr-o zonă greu abordabilă din punct de vedere anatomic și chirurgical. Pentru noi prima dată a fost abordată această zonă. De fapt eram nevoiți, din punct de vedere tehnic, altă posibilitate nu era pentru noi.”

    MIHAIL DRAGHICI, medic anesteziolog reanimatolog

    „S-a afectuat anestezie epidurală cu analgezie continuă, după asta transferat în Terapie intensivă cardiacă, unde a primit tratament cu supraveghere. Pacientul a fost satisfăcut și bucuros, și cu picior.”

    Acum Mihail Sacalî a fost externat și se simte bine. Soția bărbatului spune că o se roage pentru sănătatea doctorilor care i-au salvat soțului său. Soții Sacalî au patru copii, toți sunt plecați însă peste hotare.
    ANA SACALÎ, soția pacientului

    „Am retrăit foarte mult, dar slavă Domnului că există medici. Mulțumesc medicilor, să le dea Dumnezeu sănătate, lor și famiilor lor, ne-au salvat.”

    Mihail spune că este mulțumit că merge…mai mult nu își dorește nimic, iar cu doctorul Emilian Oțel care l-a operat, ține mereu legătura…

    Mihail Sacalî pacient

    “Noi ne-am luat rămas bun. El mi-a zis că totul e bine și în caz de ceva se întâmplă, neapărat să mă sunați.”

    Anual în cadrul Spitalului Clinic Republican, „Timofei Moșneaga” se efectuează aproximativ 600 de operații ateriale și vasculare.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021