Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Premier Energy: Cu fiecare zi ce trece fără a actualiza prețurile la energia electrică, riscurile sectorului energetic cresc și consumatorul, în final, va trebui să achite un preţ şi mai mare

    Principalul furnizor de energie electrică din Moldova insistă pe majorarea cât mai urgentă a tarifului la electricitate pentru consumatorul final. Într-un comentariu publicat pe pagina oficială a ÎCS „Premier Energy” SRL se menționează că compania înregistrează lunar pierderi de 100 de milioane de lei în urma creșterii prețului la gazul natural, iar până în aprilie aceste pierderi se vor ridica la jumătate de miliard de lei.

    ”Impactul ajustării prețurilor la energia electrică pentru Furnizorul central Energocom asupra Premier Energy constituie în medie 100 de milioane de lei pe lună, o creștere acumulată de 500 de milioane de lei până la 1 aprilie 2022. Este de la sine înțeles că o companie, care a avut un profit net de 31 de milioane de lei în anul 2020 (date auditate disponibile pe site-ul www.premierenergy.md) cu greu poate acoperi sau obține finanțare suficientă pentru a face față la această criză economică de amploare”, se spune în comunicat. 

    Până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, „Premier Energy” dispunea de resurse provenite din devieri tarifare pozitive, care urmau să fie restituite consumatorilor finali în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, fapt ce i-a permis să plătească achizițiile de energie electrică din luna noiembrie 2021. Dar deja în luna decembrie, soldul devierilor tarifare este unul negativ, altfel spus, deja consumatorii finali acumulează datorii faţă de ÎCS „Premier Energy” SRL, acestea depășind lunar 100 de milioane de lei. 

    Potrivit companiei, calculele costurilor de furnizare pentru anul 2022 indică spre formarea unor devieri ce depășesc pragul de 5%, care implică ajustarea extraordinară a prețurilor de furnizare a energiei electrice în conformitate cu reglementările în domeniu. „Premier Energy” face apel la profesionalismul și independența ANRE de a adopta într-un termen restrâns o decizie responsabilă, care ar asigura suficiența financiară a sectorului electroenergetic și pentru a evita acumularea datoriilor derivate din consumul de gaze necesare pentru producerea energiei electrice.  

    ”Cu fiecare zi ce trece fără a actualiza prețurile la energia electrică, situația lipsei de lichidități financiare se înrăutățește, riscurile sectorului energetic cresc și consumatorul, în final, va trebui să achite un preţ şi mai mare”, menționează furnizorul. 

    Amintim, „Premier Energy” a solicitat ANRE practic dublarea tarifului la energia electrică livrată consumatorului final.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    premierenergy.md

    Facebook

    ECONOMIE

    Tariful pentru gazul natural ar putea crește anul viitor peste 13 lei pentru un metru cub achitat de cetățeni. Președintele ”Moldovagaz”, Vadim Ceban, a...

    ECONOMIE

    După majorarea tarifului la gazele naturale, va urma creșterea tarifelor la energia termică, apă și canalizare, și electricitate. Directorul ANRE, Octavian Calmâc, a declarat,...

    SOCIAL

    ÎCS „Premier Energy” SRL a lansat un nou design al facturilor de energie electrică pentru consumatorii casnici și noncasnici. Începând cu data de 10...

    Copyright © 2021