Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Peste 800 de tineri vor fi încorporați în armată, în această săptămână

    Peste opt sute de recruţi vor fi încorporaţi, în perioada 25-28 iulie, pentru îndeplinirea serviciului militar în termen. Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, vor fi încorporați 830 de recruţi.

    „Tinerii au trecut expertiza medico-militară, efectuată de către comisiile de specialitate de pe lângă organele administrativ-militare teritoriale, pentru stabilirea aptitudinii tinerilor pentru serviciul obligatoriu”, a precizat Druţă.

    După repartizarea în unitățile militare, aceştia vor urma un curs de instruire iniţială la poligoane cu durata de patru săptămâni, după care vor depune jurământul de credinţă Patriei, conform sursei citate.

    În perioada 19-20 iulie curent, peste 800 de soldați care au executat serviciul militar în termen timp de 12 luni au fost trecuți în rezervă.

    Încorporarea cetăţenilor în serviciul militar se efectuează în conformitate cu Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei. Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    moldpres.md

    Facebook

    Noutăţi

    Potrivit prognozei meteorologilor, joi, 29 septembrie, se așteaptă ploi slabe în zona de nord a țării. Termometrele vor arăta până la +25 de grade...

    POLITICA

    Orice protest este periculos pentru guvernare. Declarația a fost făcută de comentatorul politic Anatol Țăranu în cadrul emisiunii „TEMA” de la postul de televiziune...

    SOCIAL

    Numărul automobilelor înmatriculate în ţara noastră este în scădere. În ianuarie-august ASP a înregistrat 20 357 maşini, cu peste patru mii mai puţine decât...

    Noutăţi

    Potrivit prognozei meteorologilor, miercuri, 28 septembrie, se așteaptă ploi slabe în toată țara. Termometrele vor arăta până la +25 de grade pe timp de...

    Copyright © 2021