Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Pescuit la copcă

    Au sfidat avertizările salvatorilor și au ieșit la pescuit la copcă. Zeci de pescari au fost văzuți astăzi pe lacurile din municipiu. Cei mai mulți ne-au spus că au venit la pescuit din plăcere, chiar dacă astăzi norocul nu a fost de partea lor. În acest context, angajații IGSU atenționează populația să fie atentă atunci când se deplasează pe gheață, întrucât riscul prăbușirii în apă este mare.

    Azi dimineață, lacul Ghidighici din municipiul Chișinău arăta ca un furnicar. Zeci de pescari au venit să prindă pește la copcă.

    Pescarii spun că nu au prea avut noroc la pește, dar, în schimb, au profitat de vremea frumoasă de afară și s-au încălzit cu vin fiert, ceai sau chiar un păhărel de tărie.

    „Ei, hai, plecați că să înghețați, nu vreți nici o sută de grame, nici cafea nu vreți. Când o să înghețați o să veniți la badea Victor, el o să vă servească. La mulți ani!”

    „Pur și simplu vin pe gheață să primesc plăcere să îl prind. Când e mai mare o să îl iau acasă, dar pe acesta poate o să-l dăm la o pisică.”

    „Când și cum se prinde. Dacă se prinde slab, nu mai prinzi de o mâncare, dar așa de o uha, prinzi, o zeamă de pește. ”

    „ Astăzi am prins doar un biban. Nu este o zi cu noroc la pescuit, dar este o zi frumoasă și ne putem odihni, la aer liber, pe lac.”

    Pescarii spun că nu se tem să stea pe gheață.

    „Mie nu îmi este frică. Pescuiesc din anul 1969. Am fost la pescuit chiar și primăvara atunci când gheața e foarte subțire. Acum nu este periculos, putem pescui liniștit.”

    „Astăzi este o diferență de temperatură și se așteaptă temperaturi cu plus. Ieri a fost o zi geroasă și am prins mulți carași. Astăzi, mai slab. Poate ne surâde norocul mai târziu și vom prinde mai mult pește. ”

    Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice. Cetățenii sunt îndemnați să evite pescuitul la copcă sau mersul pe suprafața bazinelor acvatice, întrucât grosimea acesteia nu depășește 8 -10 cm. Pentru ca deplasarea să fie sigură, temperaturile trebuie să înregistreze valori negative mai multe zile consecutiv. Și primarul Ion Ceban îndeamnă locuitorii municipiului să fie atenți la gheață fragilă de pe lacuri.

    Ion Ceban, primar general al Chișinăului

    „Vin cu îndemnul de a nu vă aventura în plimbări, patinaj sau pescuit pe lacurile și iazurile din Capitală. Supravegheați copiii. ”

    În Capitală sunt 16 bazine acvatice, unde sunt amplasate șapte stații de salvare și trei posturi de salvatori.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020