Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Pentru artă nu există carantină

    Un nou an de COVID-19 a fost o provocare la nivel global. Virusul a lovit în buna funcționare a tuturor ramurilor, inclusiv, cultură. Anul 2021 va rămîne în memoria actorilor din țara noastră drept un an al urcușurilor și coborâșurilor. Ba li se dădea verde pentru a activa, ba autoritățile puneau lacătul la ușile teatrelor pentru o perioadă nedeterminată. Chiar și așa, oamenii de cultură nu s-au lăsat pradă emoțiilor negative. Ei au continuat să muncească și să treacă în palmares noi realizări.

    Lipsă de siguranță și stabilitate în ziua de mîine. Asta au simțit angajații teatrelor din țară pe durata ultimelor 12 luni. Actorii spun că în anul curent au fost nevoiți, de câteva ori, să intre în vacanță forțată, întrucât activitatea teatrelor era sistată din cauza coronavirusului. Iar, când reveneau în scenă, găseau sala pe jumătate pustie. Actorii spun că publicul a fost cel care le-a lipsit cel mai mult în această perioadă.

    Dmitri Koev, regizor, actor al teatrului ”A.P. Cehov„

    «Pe de o parte, acest lucru a fost o tragedie pentru teatru. Și nu vorbim despre faptul că ni s-a permis să lucrăm la o capacitate de doar 50%. Mă refer acum la restricția de a nu funcționa deloc. Teatrul este, de fapt, un organism viu, iar când ușile îi sunt închise acest lucru are un impact negativ atât asupra spectacolelor, cât și asupra actorilor, regizorilor etc, etc».

    Alexandr Şişkin, actor al teatrului ”S ulițî Roz„

    «Această situație de incertitudine. Ba poți să faci repetiții, ba nu poți, ba ne închid, ba nu ne mai deschid, ba intrarea este permisă doar în baza testului PCR. Toate aceste lucruri afectează sistemul nervos al persoanelor de artă și destabilizează. Dar, reieșind din aceste realități, am continuat să muncim și să le oferim oamenilor o ultimă speranță, un zâmbet».

    Chiar dacă recunosc că le-a fost greu, actorii de la noi nu au lăsat mîinile în jos. Pas cu pas, oamenii de artă s-au acomodat noilor realități și au continuat să creeze.

    Aliona Toma, director, teatrul ”Licurici„

    «Desigur că s-au mobilizat actorii noștri care au suferit foarte mult. Ei stăteau acasă și făceau online diferite exerciții, fiindcă pentru un actor păpușar care ține păpușa care are nu mai puțin de trei kilograme, le trebuia permanent să facă mișcări. Să se mențină în formă. Am început să facem training-uri în teatru, ei veneau de două-trei ori pe săptămână. Desigur am făcut și un spectacol „Puișorul de Aur”, care a primit locul I la Gala Premiilor UNITEM».

    Dmitri Koev, regizor, actor al teatrului ”A.P. Cehov„

    «Nu am stat cu mîinile în sân, am muncit. Am pus în scenă noi spectacole, cu respectarea normelor sanitare. Am făcut repetiții. Mai mult, am reușit să participăm la două festivaluri și să facem un tur în Rusia, iar în Ucraina ne-am ales cu premii în cadrul unui festival internațional. Da, ne-a fost greu. Da, am purtat măști. Dar, nu avem dreptul să ne oprim».

    În noul an, tot ce-și doresc actorii este sănătate. Sănătate pentru toți, așa încât să putem reveni la viața de până la pandemie, iar ei la rândul lor promit să aducă în scenă noi spectacole.

    Telegram channel

    a-tv.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Copyright © 2021