Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Patru muncitori răniți

    Patru bărbați, care efectuau lucrări la rețelele electrice din curtea Institutului de Medicină Urgentă, s-au ales cu traumatisme după ce peste ei a căzut o macara. Incidentul a avut loc în această dimineață, iar victimele au fost spitalizate. Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii acestui caz.

    Potrivit oamenilor legii, incidentul nu a fost surprins nici de către medici, nici de trecători. Iar victimele, care efectuau lucrări la rețeaua de energie electrică de pe teritoriul Institutului de Medicină Urgentă din capitală, sunt în stare de șoc, și nu au putut spune multe despre cele întâmplate. Doctorii susțin că doi muncitori se află în stare gravă, iar alți doi – în stare medie-stabilă.

    Igor Curov, director adjunct al Institutului de Medicină Urgentă

    «Un traumatism craniocerebral, un pacient și încă un pacient în stare medie-gravă, cu fractura femurului stâng.
    -Dar ceilalți ?
    -După examinarea primară din tomografie nu am observat traumatisme ale aparatului locomotor. Sunt în stare șoc și psihoemoțională».

    Cazul este investigat de către Procuratura sectorului Buiucani

    a-tv.md

    Copyright © 2020