Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Pagube de zeci de mii de lei

    Pagubele provocate de deputații din fracțiunile PAS și PPDA în Parlament, se ridică la aproximativ 60 de mii de lei. Anunțul a fost făcut de Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu. La rândul său, președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a cerut inițierea unei investigații interne și identificarea făptașilor.

    Adrian Albu, Secretarul general al Parlamentului

    „Potrivit estimărilor preliminare, suma prejudiciului este de aproape 16 mii de lei, iar o parte din utilaj a fost distrusă parțial, prejudiciul fiind de 46 de mii lei. Unele aparate funcționează și în continuare, dar foarte curând vor trebui înlocuite din cauza defectelor. Prejudiciul total este estimat la 50-60 mii lei ”.

    Zinaida Greceanîi, președintele Parlamentului

    „Dacă vom continua tot așa nu vom avea din nou unde munci, vom căuta să închiriem clădiri. Cer atât secretariatului parlamentar, cât și serviciului juridic să inițieze o investigație internă și să se stabilească cine se face vinovat de deteriorarea bunurilor Parlamentului. Acestea aparțin legislativului și au fost achiziționate din fonduri publice. Noi nu facem economii ca cineva să își bată joc”.

    Amintim, în cadrul ședinței de joi a Parlamentului, deputații PAS au blocat tribuna, au smuls mai multe microfoane, iar președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu, a aruncat apă peste utilaj. În rezultat, a ars întregul bloc electronic amplasat pe masa președintelui Parlamentului. Deputații PSRM au cerut ca cei care se fac vinovați de bunurile distruse în Parlament să achite daunele din propriul buzunar.

    a-tv.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Copyright © 2020