Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Opinia Comisiei de la Veneția

    Comisia de la Veneția a venit deja cu o opinie despre rolul șefului statului la deblocarea crizei politice. În iunie 2019, Curtea de la Veneția s-a expus la acest subiect cu mențiunea că dacă nu există nici o cale de a fi format un executiv, atunci președintele are această obligație, iar în cazul în care se formează o majoritate parlamentară, obligația cade de pe umerii șefului statului. Informația a fost readusă în atenția publică de către liderul PSRM, Igor Dodon.

    “Dizolvarea Parlamentului în cazul când deputații sunt gata sa voteze un guvern și adâncirea crizei constituționale sau crearea unei noi crize poate fi chiar considerată o violare a obligațiilor constituționale a Președintelui ca putere neutră”, se arată în Avizul Comisiei”

    Igor Dodon, președintele PSRM

    “Interesant ce vor zice așa numitele forțe politice proeuropene și tot felul de experți dacă CC va lua decizia de a susține poziția anticonstituțională a dnei președinte. Sau când este convenabil tot ce spun europenii e sfânt și nu se discută, iar când nu este convenabil, se poate de nu atras atenție la poziția ferma a partenerilor de dezvoltare”

    Precizăm că mâine, magistrații Curții Consituționale urmează să statueze dacă șeful statului a fost în drept să înainteze repetat candidatul pentru funcția de prim-ministru, în condițiile în care în parlament a fost creată o majoritate parlamentară.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020