Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    O realitate paralelă

    Ziua de 1 iunie este ziua în care 30 de țări ale lumii, Moldova inclusiv, celebrează Ziua Internațională a Copilului. Sărbătoare devenită tradiție din 1925, când la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor și a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului. Asta dacă ar fi să vorbim despre evenimentele care au scris istoria. În mintea omului de rând însă, această zi se asociază cu baloane colorate, daruri, dulciuri, distracție și multă, multă muzică.

    «Dacă-i ziua copiilor le-am dat lor prioritate să aleagă. Ne-au spus că vor la Zoo, după care vor să mergem să mănânce ceva gustos să servim. Și câte un prezent, măcar ceva să le iau la dorință, ce-și doresc».

    «Eu muncesc în liceul Gogol, avem planificate examene pentru clasele gimnaziale, după care împreună cu nepoții vom merge să ne plimbăm, deoarece cu prilejul zilei de 1 iunie sunt organizate tot felul de evenimente. Ceea ce este foarte plăcut».

    «La mine în fiecare zi mă simțeam ca 1 iunie. Mă bucur că copilăria mea a arătat foarte frumos. Aveam parte de atenția părinților întotdeauna. De 1 iunie îmi placea să văd clovni, să merg să mănânc undeva. În acea perioada era Mcdonalds. Trebuia să merg urgent».

    Cu toate acestea, cel puțin în acest an, pentru unii copii, ziua de 1 iunie va fi cu totul diferită, iar de vină nu este pandemia. Ion este unul dintre cei 800 de deținuți care-și ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr.10 din localitatea Goiani. Aproximativ trei ani în urmă, viața lui Ion și a rudelor sale a luat o turnură neașteptată. Mezinul familiei, în vârstă de doar 15 ani, a fost condamnat la patru ani de pușcărie pentru comiterea unei infracțiuni grave. Astfel deja de doi ani rutina zilnică a băiatului este stabilită de administrația pușcăriei, iar sărbătorile nu mai sunt ce au fost. Ion a recunoscut că regretă cele întâmplate, iar dacă ar fi să schimbe ceva din trecut ar fi cercul de prieteni.

    Ion deținut, Penitenciarul nr.10

    «Părerea mea este că însuși cercul de prieteni m-a adus la așa consecințe.
    Dacă aveam prieteni mai năzbătioși și noi o să fim mai năzbătioși.
    Este o vorbă – spune-mi cine este prietenul tău și am să-și spun cine ești tu. Cred că asta este una dintre regulile după care trebuie să trăim.
    Când am venit în Penitenciar, în câteva luni am înțeles care și ce băieți și mi-am făcut doi, trei prieteni, mai mulți nu am avut.
    Stăm într-o celulă, suntem ca frați
    Fără prieteni nu poți, dar trebuie să alegi pe toți atenți. Trebuie să alegi băieți care știu ce vor de la viață, băieți educați».

    În rândul deținuților, Ion este printre puținii care se bucură de susținerea familiei. Băiatul ne-a spus că de-a lungul celor doi ani și patru luni în care se află în pușcărie mama și fratele i-au fost alături. Mai mult, din spusele lui Ion, mama lui nu ratează nicio ocazie de a-l vedea și de a-i fi aproape, fie și pe câteva ore.

    Ion deținut, Penitenciarul nr.10

    Cum este relația ta cu familia?
    Foarte strânsă.
    Cu cine din membrii familiei ai o relație mai specială?
    Eu cu mama și cu fratele, și cu tata. Dar, mai special cu fratele, dacă am crescut de mic în doi, e mai bine.
    Mă ajută în toate, mă susține în toate celea.
    Penitenciarul nostru a prezentat o scenetă, adica Testament de Gheorghe Urschi.
    Am fost rolul principal, am ieșit la teatru în Chișinău, la Guguță. Am jucat pe scenă adevărată Ne-am simțit ca niște actori, cum s-ar spune.
    Mama chiar era printre spectatori și m-a văzut. Foarte bucuroasă era mama.
    Știam că mă văd ai mei, și eram foarte, foarte ….nu știu.
    -Am stat cu ei în sală, foarte bine.
    -Mama era emoționată
    -Da, foarte.

    Psihologul din Penitenciar ne-a spus că modul în care a evoluat comportamentul lui Ion în spatele gratiilor este un succes. Un succes al tuturor – al angajaților instituțiilor, și-n deosebi, al familiei. Cu regret însă,cazul lui Ion este mai degrabă o raritate. Pentru majoritatea deținuților din Penitenciar dragostea și susținerea părinților este un privilegiu de care au fost lipsiți de mici. Ceea ce înseamnă că șansele acestora de a-i reeduca scad dramatic.

    Vladislava Chiriac psiholog, Penitenciarul nr.10

    ”Cu ei e un pic mai greu de lucrat. Anume cu minorii care-s lipsiți de susținerea familiară. De ce? Pentru că ei nu știu ce înseamnă asta afectivitatea maternă sau paternă”

    ”Un copil care a primit de la părinte acea iubire, dragoste, mângîiere pe cap. Celălalt copil nu o are. El vede asta la celălat copil și și-ar dori și el. În acest moment, cum credeți, starea lui care va fi? Una de frustrare. De ce el are, eu nu am. Mama n-a putut pe mine să mă încurajeze, mama pe mine m-a dat„

    Mai mult, oamenii legii spun că anume această categorie de deținuți este cea care, de cele mai dese ori revine în cercul vicios al criminalității, iar recidiva devine o normă. Potrivit datelor statistice ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, în anul 2020, 45 de minori au fost condamnați la pușcărie, 60% dintre care provin din familii incomplete.

    a-tv.md

    Telegram channel

    Copyright © 2021